Sari la conținut

Posibil complot ISIS la Rio, două arestări

Este vorba despre doi brazilieni, dar poliţia nu a furnizat numele lor sau alte detalii. Înainte de operaţiunea de ieri, autorităţile arestaseră 12 persoane suspectate de colaborare cu teroriştii, iar alte trei au fost interogate şi eliberate.

Pe de altă parte, forţele de securitate au detonat controlat un pachet suspect abandonat în afara unei arene din parcul olimpic. Arena, în care se desfăşura o competiţie de baschet, a fost verificată şi redeschisă după incident.

Reuters adaugă că în Brazilia nu există conflicte cu grupuri militante cunoscute, dar guvernul a afirmat luna trecută că Jocurile Olimpice fac țara o țintă mai probabilă, în special din cauza participării unor sportivi din țări care luptă împotriva Statului Islamic (SI), organizația islamistă care controlează teritorii din Irak și Siria. Există susținători ai SI peste tot în lume, iar unii dintre ei au comis deja acte teroriste cu arme de foc sau bombe, împotriva civililor, informează Agerpres.