Sari la conținut

Rio 2016 | Singura speranţă a României la o prezenţă în finală la atletism a ratat toate săriturile

Foto: Gulliver/GettyImages

Marian Oprea a ratat pragul la prima săritură în grupa A, iar următoarele două au avut acelaşi „verdict”, astfel că nu a punctat nicio săritură în calificări.

El a ratat astfel calificarea în finala de 12, în care ajung atleţi din ambele grupe, utimul act fiind programat marţi.

În carieră, Marian Oprea a mai participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 2004, când a obţinut medalia de argint (17,55 metri) şi în 2008, când s-a clasat pe locul 5 (17,22 metri).

Marian Oprea este al optulea sportiv tricolor care ratează calificarea într-o fază superioară la JO de la Rio de când a început competiţia atletică.

Delegaţia României la JO de la Rio include 22 de atleţi: Elena Daniela Cârlan, Paula Claudia Todoran, Marius Viorel Ionescu, Nicolae Soare (toţi la maraton), Andreea Arşine, Claudia Nicoleta Ştef, Ana Veronica Rodean (la 20 km marş), Marius Cocioran, Narcis Ştefan Mihăilă (la 50 km marş), Alina Rotaru (săritura în lungime), Elena Andreea Panţuroiu, Cristina Bujin şi Marian Oprea (triplusalt), Claudia Mihaela Bobocea (800 m), Florina Pierdevară (800 m şi 1.500 m), Bianca Răzor (400 m), Andrei Gag (aruncarea greutăţii), Ancuţa Bobocel (3.000 m obstacole), Sanda Belgyan, Anamaria Ioniţă, Andrea Mikloş şi Adelina Pastor (ştafeta de 4×400 m).

Din lotul României a făcut parte şi săritorul în înălţime Mihai Donisan, care a părăsit satul olimpic la câteva zile după ce a ajuns la Rio, după ce un test la meldonium a fost găsit pozitiv şi a fost suspendat de către IAAF.

Competiţia de atletism la Jocurile Olimpice de la Rio se încheie chiar în ultima zi, 21 august.