România - Muntenegru se dispută pe Cluj Arena. FRF a reluat vânzarea biletelor

Data actualizării: Data publicării:
1471100392843466e0
Foto: frf.ro

Prima partidă a României, contra Muntenegru, din preliminariile mondialului din 2018 se va disputa pe stadionul „Cluj Arena”, așa cum era programată inițial. Decizia a fost luată după ce analiza UEFA, care a arătat avantaje și dezavantaje ale celor două stadioane din Cluj-Napoca. Astfel, FRF a reluat astăzi vânzarea biletelor.

1471100392843466e0
Foto: frf.ro

Federația Română de Fotbal își respectă angajamentul luat față de suporterii clujeni și ardeleni prin decizia de a organiza la Cluj-Napoca partida România-Muntenegru din preliminariile CM 2018. Din această dorință, în urma inspecției UEFA cu privire la situația gazonului de pe Cluj Arena, FRF a solicitat și o analiză comparativă de specialitate din partea forului continental care să cuprindă și situația stadionului Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Concluziile acestei analize comparative evidențiază avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre stadioane în perspectiva meciului din 4 septembrie, astfel că am decis ca partida de debut a “tricolorilor” în aceste preliminarii să fie găzduită de Cluj Arena”, informează FRF.

Biletele pentru meciul România - Muntenegru, de pe 4 septembrie 2016, de la ora 21:45, sunt disponibile pe pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.

FRF amintește că singura varianta de achiziționare a biletelor în care poți alege locul pe stadion este cea online.

Prețurile biletelor la meciul România - Muntenegru

Peluze: 35 RON
Tribuna I: 150 RON
Tribuna II: 100 RON
Family Zone: 100 RON
VIP Etaj 3: 500 RON
VIP Etaj 4: 400 RON

Program casierii Cluj Arena:

  • Luni - Vineri | 11:00 - 19:00

  • Sâmbătă | 11:00 - 17:00

  • Duminică | 11:00 – 21:45

Print-at-home, fără taxe suplimentare

Pe lângă opțiunea livrării (6 RON în București și 9 RON în țară), suporterii au și varianta print-at-home, prin care își pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. (IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail).

Reduceri pentru copii în Family Zone

Deja obișnuita zonă dedicată familiei, Family Zone, se va regăsi și pe Cluj Arena, la meciul cu Muntenegru. În sectoarele din inelul 2 al tribunei a 2-a au acces doar fanii însoțiți de cel puțin un copil, beneficiind, în același timp, și de un discount: 5% - 2 bilete, 10% - 3 bilete, 15% - 4 bilete, 20% - 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai însoțit de un bilet valabil. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porțile de acces.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri