Anchetă | Când o învingea pe Halep la Turneul Campioanelor, Șarapova era dopată

Data publicării:
halep bun 1

Potrivit ITF, pentru sportiva din Rusia consumul de Meldonium devenise un obicei. Și-a administrat medicamentul Mildronate la Wimbledon, la Turneul Campioanelor și la finala Fed Cup, dintre Rusia și Cehia.

În octombrie 2015, Șarapova a ajuns la 6 victorii din tot atâtea întâlniri cu Halep. A câștigat cu 6-4, 6-4 meciul din grupele competiției de la Singapore. În 2015, substanța care i-a adus suspendarea nu era pe lista celor interzise, ci doar sub monitorizare.

Conform regulamentului din tenisul mondial, jucătorii sunt obligați să anunțe ce medicamente folosesc chiar dacă acestea nu sunt pe lista substanțelor interzise. Cu toate acestea, ITF a precizat că mildronatul (medicamentul ce contine meldonium) nu a figurat pe lista medicamentelor administrate, la cele 7 controale antidoping efectuate în perioada 22 octombrie 2014 - 26 ianuarie 2016.

„Timp de zece ani am luat acest medicament care se numeşte Mildronate şi am aflat că are o substanță numită Meldonium, care era legală, dar de la 1 ianuarie aceasta a devenit ilegală. Prima dată am luat acest medicament în 2006. Eram bolnavă foarte des, aveam o deficienţă de magneziu, aveam un istoric în familie cu mai multe cazuri de diabet”, spunea Șarapova în luna martie, atunci când a anunțat că a fost depistată pozitiv cu Meldonium.

ITF a publicat și o serie de convorbiri purtate de sportivă cu doctorul rus Anatoly Skalny, cu care a oprit în 2012 colaborarea oficială, dar care a continuat să o îndrume și să îi prescrie medicamentul care putea fi procurat doar din Rusia sau țările baltice.

Medicul i-a recomandat să ia câte două pastile cu o oră înainte de meciuri. În cazul unor jocuri la competiții de mare importanță, o îndruma să crească doza până la 3-4 pastile, luate tot cu o oră înainte de joc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri