Sari la conținut

Cîrstea, învinsă de Ostapenko. Letona va juca împotriva Simonei Halep în semifinale

Jelena Ostapenko va fi adversara Simonei Halep în semifinalele turneului de la Beijing, de categoria WTA Premier Mandatory, dotat cu premii totale în valoare de 6,3 milioane dolari. Jucătoarea letonă a învins-o în această dimineață pe Sorana Cîrstea, scor 6-4, 6-4.

2017 Wuhan Open - Day 3

Foto: Guliver/GettyImages

LIVE VIDEO ÎN DIRECT, AICI, pentru abonații RCS & RDS

ACTUALIZARE 11:58. Jelena Ostapenko a câștigat și al doilea set, unul mult mai echilibrat.

ACTUALIZARE 11.07. Jelena Ostapenko a cîștigat primul set.

ACTUALIZARE 10.30. A început partida dintre Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko. Primul serviciu îi aparține sportivei din România.

ACTUALIZARE 09.30. Organizatorii au anunțat că partida, programată inițial pentru 09.30, va începe la ora 10.30.


Ostapenko, numărul 9 pe lista capilor de serie la această competiție, a profitat de abandonul chinezoaicei Shuai Peng, în primul set al întâlnirii programate joi în capitala chineză, la scorul de 3-0 în favoarea letonei.

Sorana Cîrstea a acces în sferturile de finală la Beijing după victoria în două seturi, 6-1, 7-5, înregistrată în fața cehoaicei Karolina Pliskova, favorita numărul 4.

Jelena este o jucătoare extraordinară, jocacă foarte, foarte bine în ultimul timp, mai ales aici, în Asia. Din nou, trebuie să dau tot ce am mai bun şi să încerc să joc agresiv, iar la sfârşit vom vedea care e mai bună”, a spus Cîrstea despre duelul cu letona.

Jelena Ostapenko și Sorana Cîrstea s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul profesionist, anul acesta, în turul al doilea al Openului Statelor Unite, reprezentanta Letoniei impunându-se în două seturi simetrice: 6-4, 6-4.

Cele două sportive au făcut pereche în proba de dublu la turneul de la Beijing și au fost eliminate în turul 1 de perechea Niculescu / Hsieh care s-a impus cu 6-4, 6-3.

Potrivit site-ului WTA, după ce și-a aflat adversara din sferturi, Ostapenko a spus despre Sorana că „este o fată drăguţă şi o mare jucătoare şi cred că suntem prietene bune acum. Joacă la fel ca mine, cred, un tenis agresiv. La New York am avut câteva schimburi bune de mingi, aşa că sper ca mâine să avem un meci frumos”.