C.T. Popescu: Simona Halep are acum față de numărul 1

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirmă că jocul Simonei Halep din sferturi, în care a învins-o pe Daria Kasatkina cu 6-2,6-1 (detalii despre meci aici), se datorează victoriei din meciul cu româncei cu Sharapova, întrucât i-a dat îndrăzneala de a ataca și a risca.

„Jocul Simonei a fost mai bun ca cel cu Sharapova, dar faptul că acum Simona a învins-o pe Daria Kasatkina cu scorul cu care pierdea cu o săptămână în urmă, tot în China, tot la Kasatkina, se datorează victoriei în faţă Mariei Sharapova”, afirmă jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Ceva, o barieră, s-a rupt în mintea Simonei, de acum Simona îşi da voie, îşi da drumul să atace când are ocazia şi în acest meci cu Kasatkina chiar şi când nu are ocazia clară atacă. A făcut tot ce trebuie să facă, a presat-o continuu pe Kasatkina, nu i-a permis să-şi găsească ritmul. Această este o nouă Simona Halep”, adaugă Cristian Tudor Popescu.

„Ca să ajungi pe prima poziţie, trebuie să ai „faţă de numărul unu”. Acum Simona are, pe lângă jocul ei solid cu care a ajuns numărul 2 mondial, ea are acum îndrăzneala de a ataca şi de a risca şi de a câştiga. Vedeţi câte pucnte ale ei are în acest meci: 19-6”, precizează jurnalistul.

„De obicei, Simona câştigă cu erorile mai mult sau mai puţin neforţate ale adversarei, acum Simona îşi face ea punctele, devine o shot-maker, o jucătoare de rezistenţă în raliu, în condiţiile astea are şanse mari să câştige acest turneu. Un astfel de joc, pe măsură ce îţi iese, cu puncte ale tale, nu aştepţi greşeala, asta acţioneză în feedback, în buclă pozitivă şi îi creşte încrederea în ea”, adaugă Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri