Sari la conținut

Simona, după înfrângerea din finală: Nu am pierdut eu meciul ăsta

Simona Halep a declarat, duminică, după ce a pierdut finala turneului de la Beijing, că şi-a dorit foarte mult să câştige meciul cu franceza Caroline Garcia, însă a subliniat că acum vrea să se bucure că de luni va fi noul lider WTA.

„Mâine, voi numărul 1 în lume, e un vis devenit realitate. Vreau să mă bucur de acest moment. Am vrut să câştig azi, titlul însemna mult. Mulţumesc tuturor pentru că au venit, sunt nişte suporteri extraordinari în China. Voi reveni aici, sper că voi juca cel puţin la fel de bine. Vă mulţumesc tuturor pentru spriijin, atât fanilor, cât şi WTA-ului şi familiei mele”, a spus Halep.

„Consider că ea a câştigat meciul, nu l-am pierdut eu. Nu am putut fi la un nivel de sută la sută după ziua de ieri. A fost greu, m-am simţit obosită un pic. M-au durut un pic picioarele. Dar cred că am luptat până la final şi sunt bucuroasă de lucrul acesta. Ea a jucat un tenis extraordinar, să câştigi două turnee la rând este mare lucru. A meritat să câştige azi, a fost mai bună”, a declarat Halep, potrivit WTA Insider.

Simona putea obţine pentru prima oară în carieră două turnee din categoria Premier Mandatory în acelaşi an. Ea reuşise până acum să cucerească trei astfel de titluri (Madrid 2016 şi 2017 şi Indian Wells 2015).