Halep a învins-o în două seturi pe Shinikova și merge în sferturile turneului BRD Bucharest Open

Data publicării:
simona-2

 Foto: Gulliver/GettyImages

Halep ar fi putut să mai scurteze din meciul disputat pe o temperatură de peste 35 de grade Celsius, însă atât adversara, aflată în cel mai bun moment al carierei, dar şi lipsa de concentrare au lungit partida.

Românca a condus cu 3-1, după un break în ghemul al treilea şi a avut apoi minge de break pe fiecare serviciu al rivalei, dar setul s-a încheiat cu 6-4, după 37 de minute.

În setul al doilea, Halep a făcut două break-uri consecuitve, primul tot în ghemul al treilea şi s-a desprins la 4-1. Şinikova a reuşit rebreak-ul, apoi şi-a pierdut serviciul. La 5-2, Halep a servit pentru meci, a avut o minge de set, dar Şinikova a anulat-o şi s-a apropiat la 3-5. La acest scor, jucătoarea de pe locul cinci mondial a mai ratat două mingi de meci, dar şi-a adjudecat până la urmă setul, cu 6-3, şi meciul după o oră şi zece minute.

În sferturi, Simona Halep va juca în premieră împotriva sportivei din Muntenegru, Danka Kovinici, locul 54 WTA.

Jucătoarea din Constanţa, câştigătoarea acestui turneu în 2014, este singura româncă rămasă pe tabloul principal de simplu.


ACTUALIZARE 19:50 - Simona își adjudecă al doilea set al partidei cu 6-3 și merge în sferturile turneului de la București după un meci câștigat în două seturi.

ACTUALIZARE 19:15 -  Halep - Shinikova 1-0. Game, set, Halep! Simona câştigă primul act al partidei cu 6-4.

Favorita numărul 1 a competiţiei, Simona Halep (5 WTA), joacă al treilea meci al zilei pe Terenul Central, contra bulgăroaicei Isabella Shinikova (156 WTA).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri