Halep are meci greu cu Jelena Jankovic, la Shenzhen

Data actualizării: Data publicării:
simona halep us open fb

Adversar de top pentru Simona Halep la primul meci din 2017. Românca o va întâlni, mâine, pe Jelena Jankovic la Shenzhen, într-o partidă transmisă în direct la Digi Sport, în jurul orei 6.30.

Simona Halep: „Știu că mulți se trezesc să-mi vadă meciurile atunci când fusul orar e diferit. E un sentiment plăcut și sper să joc cât mai mulți ani, ca să trezesc cât mai mulți oameni”.

Halep şi Jankovic s-au întâlnit de șapte ori, iar românca a câştigat ultimele 6 întâlniri. Înaintea meciului cu jucătoarea din Serbia, românca s-a relaxat...tot pe terenul de tenis. A fost invitată, alături de Timea Babos, să schimbe câteva mingi cu copiii la Kids Day.

Halep a dezvăluit câteva din secretele succesului său, dar a vorbit şi despre jucătorul pe care îl admiră cel mai mult în circuit.

Am început de un an și jumătate să urmăresc jucătorii de top și să învăț și de la băieți niște chestii. Toți au ceva de apreciat, toți sunt campioni. Federer îmi place foarte mult, mai ales stilul lui de a fi pe teren, natural, calm. Bine, nu pot să mă compar, dar mi-aș dori”.

Simona Halep este cotată cu a doua şansă la câştigarea trofeului la Shenzhen, după Agnieszka Radwanska.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...