Sari la conținut

Niculescu, apreciată: „Cel mai frumos discurs din istoria tenisului”

Baseline.com, unul dintre cele mai apreciate site-uri de profil din lume a descris un discurs al Monicăi Niculescu drept „cel mai bun din istoria tenisului”. Cuvintele româncei au impresionat asistența în timpul ceremoniei de primire a trofeului la Luxemburg.

Cerându-și scuze că vorbește prea mult, după mulțumirile adresate organizatorilor și celor implicați în turneu, Monica a continuat cu partea care i-a impresionat pe cei prezenți: „Desigur, mulțumesc și antrenorului meu, lucrăm de atât de mulți ani, mulțumesc pentru tot ce faci aici - momente bune, momente proaste, ești aici. Mulțumesc pentru tot, facem o treabă foarte bună. Și încă ceva: Astăzi este ziua mamei mele, sunt atât de fericită că am câștigat acest titlu. Ea nu este aici acum, dar La mulți ani, mama!”, a spus Monica la ceremonia de premiere.

După cum se poate vedea în imagini, în tipul acestui discurs Călin Stelian Ciorbagiu, antrenorul Monicăi, a plâns.

La Luxemburg, Monica Niculescu nu a câștigat doar trofeul la proba de simplu, ci și inimile multor fani ai tenisului.

În finala de la Luxemburg, Monica Niculescu, locul 50 WTA, a învins-o pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 11 WTA.

Monica Niculescu, în vârstă de 29 de ani, mai are două titluri WTA în carieră la simplu, la Florianopolis în 2013 şi la Guangzhou, în 2014. Ea a mai jucat în acest şi finala de la Seul, pierdută însă în faţa Larrei Arruabarrena.

În urma acestei victorii, Niculescu a urcat 14 poziţii şi se află pe locul 37 în clasamentul WTA.

monica niculescu trofeu luxemburg

În altă ordine de idei, Monica Niculescu, cap de serie numărul unu şi locul 37 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Poitiers (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari