O jucătoare de tenis a anunţat că este lesbiană

Data publicării:
tenis jucatoare generic

Jucătoarea suedeză de tenis Johanna Larsson, în vârstă de 29 de ani şi ocupanta locului 80 în clasamentul WTA, a anunţat că este lesbiană. Ea spune că nu a făcut anunţul mai devreme deoarece se temea că îşi va pierde sponsorii, informează Marca.

johanna larsson
Foto: Guliver/GettyImages

„Sunt lesbiană şi nu am spus asta mai înainte de teamă să nu pierd sponsorii. Viaţa mea a fost o minciună oribilă. Cariera mea depindea de alte persoane şi nu aveam curajul de a arăta cine sunt cu adevărat”, a afirmat sportiva.

Larsson are în palmares un titlu la simplu (2015, Bastad) şi zece la dublu. Cea mai bună clasare din cariera sa a fost locul 45, ocupat în septembrie 2016.

Johanna Larsson a fost de trei ori adversara Simonei Halep, ultima data în 2011. Halep a câştigat prima confruntare cu suedeza, în 2008, la Kristienhamm, însă a pierdut celelale două meciuri cu Larsson, în 2010 la Biberach şi în 2011 la Dallas.

Larsson a avut mai multe adversare romance în acest an, între care şi Irina-Camelia Begu la Madrid (învingătoare Begu) şi Monica Niculescu la Miami (învingătoare Larsson).

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri