Sari la conținut

Simona Halep își menține poziția în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA de simplu, cu 6.850 de puncte, şi pe prima poziţie în ierarhia pentru Turneul Campioanelor, cu 3.490 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.

BNP Paribas WTA Finals: Singapore 2016 - Day One

Foto: Gulliver/Getty Images

Monica Niculescu se menţine pe locul 50, cu 1.110 puncte, Sorana Cîrstea a coborât de pe poziţia 59 pe 62, cu 977 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 64 pe 68, cu 888 de puncte, notează News.ro.

Jucătoarea Ana Bogdan a coborât de pe locul 111 pe 113, cu 500 de puncte, Patricia Maria Ţig a urcat de pe locul 118 pe 117, cu 458 de puncte, iar Alexandra Cadanţu a urcat de pe locul 172 pe 171, cu 321 de puncte.

La dublu, Niculescu are cea mai bună clasare dintre românce - urcare de pe locul 24 pe 23. Raluca Olaru ocupă locul 45, după ce a coborât două poziţii, Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 70 pe 68, iar Simona Halep a urcat de pe locul 76 pe 75.

Primele zece poziţii în clasamentul de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Angelique Kerber (Germania) 6.965 puncte

2. Simona Halep (România)  6.850

3. Karolina Pliskova (Cehia)  6.690

4. Serena Williams (SUA) 4.810

5. Elina Svitolina (Ucraina) 4.765

6. Dominika Cibulkova (Slovacia) 4.420

7. Johanna Konta (Marea Britanie) 4.400

8. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.345

9. Svetlana Kuzneţova (Rusia) 4.310

10. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.985.