Sari la conținut

Tecău şi Rojer, în semifinale la Cincinnati, după o revenire spectaculoasă

Horia Tecău îşi continuă parcursul excelent. După argintul cucerit la Rio, alături de Mergea, sportivul nostru s-a calificat în semifinalele turneului de la Cininnati, de această dată alături de partenerul său obişnuit, Jean Julien Rojer. Perechea româno-olandeză a trecut în sferturi de un dublu „greu”, format din Murray şi Soares, scor 4-6, 6-2, 11-9, informează digisport.ro.

tecau

După un prim set pierdut în faţa favoriţilor numărul trei, Tecău şi Rojer au recuperat excelent. Au servit perfect, desprinzându-se repede la 5-1. În super tie-break, deşi Murray/Soares au reuşit două mini-break-uri, Tecău şi Rojer au recuperat din nou, impunându-se în cele din urmă cu 11-9.

În semifinale, perechea româno-olandeză va da piept cu învingătorii disputei Huey/Mirnyi - Poulille/Tsonga sau Bryan/Bryan (a mai rămas de jucat pe tabloul de dublu un meci din optimile de finală).

Până ca Horia să se lupte pentru ultimul act, un alt mare campion al României, Simona Halep, va juca la Cincinnati. Constănţeanca se va lupta în această noapte, LIVE-TEXT pe digisport.ro după ora 02:00, cu Radwanska pentru un loc în careul de aşi.