Digicult. Campanie pentru artiştii bătrâni, bolnavi şi cu pensii mult prea mici

Data publicării:
rebengiuc artisti campanie

Echipa Digicult a fost prezentă la unul dintre cele mai longevive proiecte umanitare din România: „Artiştii pentru artişti”, aflat, anul acesta, la cea de-a XIII-a ediţie.

Campania a început în anul 2002. De atunci, UNITER ajută cu fondurile strânse un număr de aproximativ 100 de artişti din întreaga ţară. Banii provin din vânzarea de bilete la spectacole la care participă actori, cântăreţi, artişti ai scenei româneşti ale căror reprezentaţii nu sunt remunerate.

Miza este puternică: artiştii vârstnici, cei care şi-au dedicat întreaga viaţă publicului, au nevoie de ajutorul nostru.

În România, munca în cadrul instituţiilor de cultură, de artă, a decăzut în perioada comunistă. După anul 1977, Ceauşescu a încadrat profesia de actor în grupa întâi de muncă. Actorii au fost înscrişi în nomenclatorul de meserii cu titlul de „prestatori de servicii artistice".

Este motivul pentru care de 13 ani, proiectul umanitar „Artiştii pentru artişti” strânge fonduri pentru actorii vârstnici care nu-şi permit nici medicamente, nici măcar o viaţă...cât de cât decentă.

Banii strânşi prin acţiuni caritabile sunt donaţi solicitanţilor-actori. Legea de fier a campaniei? Confidenţialitatea.

Alte 25 de teatre din ţară s-au alăturat proiectului, promovând campania pentru a găsi soluţii de strângere de fonduri. Prin spirit civic şi compasiune, artişti pe care i-am apreciat, iubit, aplaudat, pot avea o bătrâneţe linistită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri