24 de minute. Președintele Asociației „Dăruiește viață”: Bacteriile nu se văd, dar ucid

Carmen Uscatu, președintele Asociației „Dăruiște viață” consideră că sistemul de sănătate din România este ceea ce a fost Colectiv în București, o bombă biologică, iar Hexi e doar o mică parte dintr-un sistem corupt care aduce moartea.

Sunt multe nereguli în sistem din cauza faptului că e condus de moguli, de afiliați politic, nicidecum aleși pe competențe profesionale de manager, sistemul trebuie reformat de la bază. Avem acest scandal Hexi în care s-a încercat acoperirea urmelor, adaugă președintele Asociației „Dăruiește viață”.

Tot legat de sistemul de sănătate românesc, Carmen Uscatu a mai spus că nu se respectă nimic, e un sistem corupt, condus de oameni care vor să își ia doar comisioane din achiziții de medicamente, nu există transparență a investițiilor, a achizițiilor din spitale, se dau bani de la Ministerul Sănătății fără a se cunoaște suprafața care se reabilitează.

„Totul este o bacterie care aduce moartea, iar pacientul care intră în spitalul românesc e ca și cum și-ar pune ruleta rusească la cap, și dacă nu îl omoară ruleta, îl omoară bacteria”, completează Carmen Uscatu.

Președintele asociației consideră că problemele din sistemul de sănătate nu au legatură cu medicii: „Unii dintre ei sunt extraordinari și cumpără din bugetul lor saci de gunoi, șervețele pentru că nu au voie să se steargă cu prosoapele”. Aceasta adaugă că singurul reproș la adresa medicilor este că nu ies în stradă să ceară reformarea sistemului, ei știind foarte bine ceea ce se întâmplă”.

„Nu m-a surprins vestea neregulilor cu dezinfectanților. E ca atunci când un aliment e depistat cu probleme, se retrage tot lotul, în cazul acesta nu s-a întâmplat nimic. De ani de zile nu avem citostatice de bază. Nu avem medicamentele ieftine în țară dar avem medicamentele scumpe. Ministerul Sănătății nu a fost în stare să negocieze cu furnizorii să aducă citostatice. Pacienții sunt tratați incomplet, nu avem radioterapie”, adaugă Carmen Uscatu.

În ceea ce privește activitatea asociației pe care o reprezintă, Carmen Uscatu a afirmat că renovează în acest moment la Brașov și la Timișoara. De asemenea doresc să construiască o clinică de oncologie de la zero la Marie Curie din București.  

Recomandări video

Cele mai vizionate