Alegeţi cu atenţie agenţiile de turism de unde vă cumpăraţi pachete de vacanţă!

Data publicării:
aeroport otopeni - site oficial- httpwww-2.bucharestairports.ro

Mădălina Costin a cumpărat o excursie la Paris pentru două persoane în luna noiembrie, anul trecut, şi tot atunci a achitat online valoarea pachetului: 400 de euro.

Chiar înainte să plece în vacanţă, agenţia de turism i-a trimis un e-mail prin care anunţa că nu va putea onora contractul.

Aproape 500 de euro a plătit şi Ciprian Bostan, aceleiaşi firme, tot pentru o vacanţă în care nu a mai plecat.

15 persoane care au cumpărat online pachete de la aceeaşi agenţie au depus plângere la Autoritatea Naţională pentru Turism. Agenţia a fost amendată cu 20.000 de lei şi i-a fost retrasă licenţa de funcţionare. Chiar şi aşa, a continuat să vândă pachete turistice.

„Am reluat cotrolul la această agenție și am constatat că aceasta funcționa fără licență, fapt pentru care a fost sancționată contravențional cu suma de 30.000 de lei. Vindea pachete fără a avea licență, fapt pentru care am înștiințat Serviciul de Investigații a Fraudelor din cadrul Poliției Române și am trimis o sesizare inclusiv către ANAF pentru realizarea de venituri ilicite”, a declarat Răzvan Filipescu, președinte Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Înainte de a plăti un pachet turistic, este bine să verificaţi agenţia de turism pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale de Turism şi să fiţi atenţi la preţurile mult prea mici.

Digi24 a încercat să contacteze reprezentanţii agenţiei de turism, dar nu a primit niciun răspuns până în acest moment.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri