1 iunie pentru copiii români din Spania

Data actualizării: Data publicării:
copii madrid

Chiar dacă în Spania 1 iunie nu e sărbătorită drept Ziua Copilului, aproape 60 de copii români născuți în țara iberică au sărbatorit ieri la Ambasada României din Madrid. Au avut parte şi de oaspeți-surpriză: actualul ministru al Educaţiei, Vlad Năstase, şi doi dintre predecesorii săi, Ecaterina Andronescu şi Sorin Câmpeanu.

Cei mici nu au avut complexe şi i-au surprins pe invitaţi cu întrebări foarte directe.

Una din sălile Ambasadei României din Madrid a fost gazdă pentru 60 de copii români născuți în Spania, care au avut ocazia să sărbatorească şi ei ziua de 1 iunie aşa cum au facut-o milioane de copii din România.

Cei mici au fost extrem de preocupaţi de desenele pe care le puteau face şi nu au fost impresionaţi de prezenţa invitaţilor din România, actualul ministru al Educaţiei şi doi dintre precedesorii săi.

Deja în Spania există câteva generaţii de copii români născuţi pe teritoriul acolo. Ei vorbesc limba româna doar acasă, cu părinţii, iar România e doar o ţară pe care o văd în vacanţe. Dar asta nu înseamnă că nu îşi cunosc rădăcinile.

Cadourile au pus punct unei seri în care cei mici au simţit puţin din atmosfera tradiţională de 1 iunie din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri