A început ridicarea mașinilor în București

Data actualizării: Data publicării:
masina ridicata parcare neregulamentara 2

Atenţie, şoferi! De astăzi, în Bucureşti se ridică maşini. Primul autoturism care împiedica traficul a fost depistat în faţa Palatului Parlamentului. Un şofer şi-a parcat maşina pe sens opus, pe prima bandă de circulaţie. Cel mai probabil automobilul a fost lăsat acolo la finalul anului trecut, când în piaţă era un târg de Crăciun. Pentru că legea nu are norme de aplicare, deocamdată maşinile sunt mutate câţiva metri astfel încât să nu blocheze circulaţia. Amenzile sunt însă destul de usturătoare.

După topirea zăpezii, maşina a rămas în mijllocul drumului şi îi încurcă pe şoferii care circulă pe Bulevardul Libertăţii din Capitală.

Cum legea de ridicare a maşinilor nu are încă norme de aplicare, autoturismul a fost mutat doar câţiva metri mai departe, în parcarea din piaţă.

Poliţiştii veniţi la faţa locului au întocmit un proces verbal, dar nu l-au putut amenda pe şofer pentru că autoturismul este înmatriculat în Luxemburg. Proprietarul nu a fost încă identificat.

Primarul general a anunţat încă de la începutul săptămânii că maşinile care încurcă traficul vor fi ridicate. Protocolul cu poliţia rutieră a fost semnat însă seara trecută.

Toate maşinile care vor bloca tramvaiele, autobuzele, troleibuzele, transportul în comun în general, alte căi de acces, de asemenea circulația, banda întâi, căile de acces, vor fi ridicate”, a declarat primarul general Gabriela Firea.

La Paris nu-şi premite nimeni să lase maşina pe stradă. Nici în Paris nu ai unde parca, dar n-o laşi în mijlocul străzii pentru că nu rămâne nici cinci minute acolo”, a spus Robert Negoiţă, primarul sectorului 3.

Nu toţi şoferii sunt de acord cu decizia primăriei.

Nu sunt locuri de parcare, au şi şoferii dreptatea lor. Foarte corect, să le ridice unde blochează mijloacele de transport sau, ştiu eu, chestii grave.

cu dus şi întors. E o măsură bună pentru aştia care circulă neregulamentar şi pentru nesimţiţii care nu parchează regulamentar. Dar cu privire la amenzi... sunt foarte mari.

Şoferii care blochează circulaţia riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 625 de lei şi trei puncte de penalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri