Accident grav în Mehedinţi. Două persoane au murit după ce o maşină s-a ciocnit cu un TIR

Data actualizării: Data publicării:
accident drum national, smurd, ambulanta, generica

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au murit, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier în judeţul Mehedinţi, fiind nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare. Circulația este blocată pe DN56A, între localitățile Rogova și Vânju MareAtenție, imagini cu un puternic impact emoțional!

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Raluca Tirca, a declarat pentru News.ro că accidentul a avut loc pe DN56, la ieşirea din Racova spre Vânju Mare, fiind implicate un autoturism şi un TIR.

La faţa locului au ajuns două echipaje de pompieri de la Vânju Mare, o ambulanţă SMURD şi o alta a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi o autospecială cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare.

Pompierii au acţionat pentru descarcerarea a două persoane, a declarat Raluca Tirca.

Ea a precizat că cele două victime, un bărbat şi o femeie în vârstă de aproximativ 40-45 de ani, se aflau în stop cardio-respirator în momentul în care au fost scoase din maşină, fiind preluate de echipajele medicale. Medicii au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri