Alertă meteo de vreme rea în weekend

Data actualizării: Data publicării:
vant meteo vremea
Alerte de vreme severă imediată. În 11 județe vântul va sufla cu 100 km pe oră. FOTO: Getty Images

Meteorologii anunță că începând de astăzi vremea se strică. Va fi frig, va ploua, va ninge la munte și va bate vântul.

Vant, meteo, vremea_GettyImages_noiembrie 2015
Foto: Gulliver/ Getty Images

Informarea meteorologică intră în vigoare vineri, de la ora 13:00. Vremea rea ține trei zile, mai precis până duminică, la ora 22:00. 

Fenomenele vizate de informarea meteo a ANM sunt precipitații în general moderate cantitativ, predominant ninsori la munte și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, în sudul, estul și centrul țării temporar va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15-20 l/mp și izolat, mai ales în zona montană, 25-30 l/mp.
La munte, la început vor fi precipitații mixte, iar începând de sâmbătă (11 martie) vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60-70 km/h, spulberând zăpada.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 50-55 km/h, iar în estul Transilvaniei, precum și în vestul și nordul Moldovei, duminică (12 martie) vor fi precipitații mixte.

Aşadar, va ploua astăzi pe suprafeţe mari în sudul şi în estul ţării unde se vor acumula cantităţi de apă de 15-20l/mp. Ploi locale vor fi şi în centru şi nord-vest. Treptat va apărea lapoviţă la munte, apoi, în cursul nopţii, şi în estul Transilvaniei şi în Subcarpaţii Moldovei. Spre dimineaţă, În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar vântul va avea rafale de 60-70km/h. Vântul va fi intens şi în est, sud-est, dar şi în vestul ţării. Temperaturile vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade.

Este o zi ploiasă şi în Bucureşti. Totodată, vântul va sufla cu putere şi va slăbi în intensitate abia spre seară. Temperaturile vor fi cuprinse între 8 şi 10 grade, iar presiunea aerului va rămâne scăzută.

Săptămâna se va încheia cu vreme mohorâtă şi mai rece decât până acum.

În prima zi de weekend ploi vor cădea mai ales prin sud-vestul şi nord-estul ţării, apoi, conform informării meteo, acestea vor fi mai frecvente în regiunile din sud, centru şi est. La munte va ninge, iar în estul Transilvaniei şi în zona submontană din Moldova precipitaţiile vor fi mixte. Tot în acele zone vântul va rămâne intens.

vremea patru zile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri