Trafic blocat pe DN1A, după o alunecare de teren

Data actualizării: Data publicării:
dn1 alunecare de teren

Traficul este blocat de mai bine de două ore pe DN1A , între Măneciu şi Cheia, după o ploaie torenţială. Furtuna a adus pe aluviuni pe şosea, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi pe asfalt.

Incidentul s-a petrecut la circa 5 kilometri de localitatea Măneciu, în sensul către Cheia. Traficul este complet blocat, pentru că pe carosabil ploaia și alunecarea de teren care i-a urmat a adus bolovani, mâl și bucăți de lemne.

Două echipaje ISU plus un utilaj greu al Primăriei Măneciu acționează la fața locului pentru degajarea șoselei. 

Autoritățile estimează că va mai dura încă o oră, poate chiar două până se va reuși deblocarea circulației și de aceea îi sfătuiesc pe șoferi să folosească ruta DN1 Predeal-Sinaia-Comarnic. Trebuie însă să se înarmeze cu răbdare, pentru că probabil va fi foarte aglomerat. De altfel, ruta Cheia, pe DN1A, era folosită de conducătorii auto tocmai pentru a evita aglomerația de duminică de pe DN1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri