Alungat de mineri din România. Destinul poetului Radu Bata

Data actualizării: Data publicării:
radu bata

Le predă limba franceză...francezilor și scrie o literatură neobişnuită: „poezete”, o specie inventată chiar de el. A fost DJ, director de publicaţii, organizator de ateliere de creaţie. A părăsit România în anul 1990, izgonit de minerii lui Iliescu. S-a stabilit în Franţa. În perioada comunismului, a preferat să plutească peste nori, după cum spune poetul Radu Bata. Era... zidul său de protecţie.

„Încercam să nu pun la inimă (...) această înăbuşire a libertăţilor, pentru că dacă te lăsai prins în ea, sufereai şi mai mult. Ca şi acum, când îmi construiesc nouraşi de protecţie cu poezetele”, spune Radu Bata.

Iată povestea poetului „Descheiat la vise”. Un interviu cu Radu Bata, în exclusivitate pentru emisiunea „Digicult”:

Poezetă: "Dragostea e un război blând" de Radu Bata: „Mai cătinel, te rog, nu intră toate zilele în sacul unei nopţi. Nu veni ca ruşii pe tancuri în oraş! Mergi pe vârfuri!".

A scris sute de poezete, în limba română, dar şi în franceză. Ce sunt, însă, poezetele? O formă atipică de poezie, aşa cum spune chiar autorul lor, Radu Bata. Sunt poeme mai relaxate, oarecum lucide şi... aeropurtate.

RADU BATA, scriitor: Nevoia de a participa la viaţa colectivă într-un fel, deşi eu sunt uşor sociopat, un pic în marginea societăţii, mă face să scriu ca o treabă igienică pentru o curăţire mintală mici texte, eu nu scriu poezie, scriu poezete. Să fie limpede. Deşi Cărtărescu iniţial a spus că eu scriu poezie până la urmă s-a raliat şi el la ideea că ar fi poezete. Poezeta e o chestie aparent uşuratică. Cei care scriu poezie aşezată şi au raport cu poezia vechi temeinic cu poezia clasică, cel puţin în România, ar putea părea un pic derutaţi şi ar putea să nu adereze, să nu digere, acest gen de poezie care este, are nişte specificităţi. Este ludică, utilizează limbaj destul de comun mediatic, nu este pompoasă.

În anul 2015, Radu Bata a publicat „Cod galben cu peştişori roşii", un volum de poezete, în limba română. Era sceptic cu privire la felul în care publicul ar putea să perceapă noul stil literar. A fost, însă, încurajat de Mircea Cărtărescu.

„Dragă Radu,
Eu nu sunt un critic prea bun, totuşi te-aş încuraja să publici volumul. (...) Cred că e nevoie de felul ăsta de poezie a realităţilor sociale, etice şi chiar politice (azi, când totul e politic). Mi-au plăcut, mi s-a părut că au „witz", spirit, şi că nu rulează niciodată în gol.
Cu prietenie, Mircea Cărtărescu."

„Brand de ţară"
Suntem un popor de icoane, pe sticla televizorului
Mereu gata să mănânce anafura din înjurături.

Radu Bata nu este un simplu poet. Originar din Buzău, a fost, până în toamna anului 1990, profesor de limba franceză la liceul Bogdan Petriceicu Haşdeu. În prezent, este stabilit în Franţa. Predă limba franceză şi jurnalism la Grenoble.

Primele sale volume publicate în limba franceză au fost apreciate de criticii din Hexagon. Unele dintre ele au fost şi premiate. Despre ele au scris „Le Monde", „Le Nouvel Observateur" şi „Le magazine litteraire".

RADU BATA: „În franceză sunt practic patru cărţi, care nu seamănă niciuna cu cealaltă..//..Prima se numeşte „Fausse couche d'ozone", care este un joc de cuvinte intraductibil fausse couche este o naştere ratată şi couche d 'ozone este stratul de ozon. Singurul heteroman scris din câte ştiu, o chestie foarte barocă, foarte încărcată, aproape caricaturală, într-o perioadă în care toată lumea scria minimalisme, scria ...era perioada La premiere gorge de biere a lui Phillipe de l'Erme şi toată lumea predica minimalismul şi atunci eu am făcut o chestie un pic barocă, foarte densă, contra curent".

A urmat, „Le reve d'etain", o carte scrisă împreună cu o clasă de elevi extrem de...neascultători. Apoi, un heteroman, un fals jurnal, spune autorul.

RADU BATA: A treia carte din Franţa este Mine de petits rien sur un lit a baldaquin, O mină cu mici nimicuri într-un pat baldachin. Este o carte alcătuită din texte de natură total diferită, pare un jurnal, nu e chiar un jurnal, e un fals jurnal, nu de vânătoare, dar un jurnal în care numitorul comun este noaptea, insomnia, visul, de fapt, acest numitor comun este ales tocmai pentru a sublinia lumina zilei şi binefacerile sau mai curând răufacerile zilei.

La poezete, Radu Bata a ajuns datorită sau...din cauza elevilor francezi, cărora poezia clasică nu le spunea mare lucru. Dimpotrivă. Era o bătaie de cap.

RADU BATA: De fapt, poezeta s-a născut, la mine cel puţin, în exerciţiul predării limbii franceze. Pentru că în Franţa trebuia să predau franceza la francezi şi când venea secvenţa poezie, trebuia să fac altceva pentru că ei nu voiau deloc secvenţa poezie. În Franţa, poezia, aşa cum este practicată în manuale şi cum se găseşte pe rafturile din librării, este o chestie relativ indigestă, foarte preţioasă, pompoasă, oamenii se îmbată cu cuvinte. Sunt multe sintagme unele peste altele, claie peste grămadă, sunt touffus, cum ar spune francezul, sunt stufoase. Şi tinerii mei, studenţii, liceeni, respingeau acest gen de poezie, aproape organic. Şi atunci am învăţat împreună să construim imagini, chestie care i-a bucurat foarte tare. Şi vedeam la ei minunea, cum le sclipea în ochi această bucurie cum ajungi să fabrici tu personal o imagine care nu se ia foarte în serios pentru că poezeta asta este. Este un poem sans prise de tete, adică un poem care nu se ia foarte în serios, fără melon, fără să aibă capul mare.

„Românul ştie oricum mai bine tot
Chiar dacă-i demonstrezi negru pe alb
Că doi şi cu doi fac patru
Are el nişte aranjamente cu naşul
Sau cu Dumnezeu
Încât socoteala iese...
Albastră."
(Normalitate mioritică, Radu Bata)

RADU BATA: Românul s-a născut poet, România este o ţară...ea însăşi constituie un pântec de mamă, e un lichid amniotic, cel puţin pentru noi ăştia care suntem plecaţi, multe milioane, suntem legaţi de România, de pântecul ăsta de mamă cu fire invizibile, şi de multe ori poate că suntem, din punctul ăsta de vedere sunt mai legaţi de poezie.

De poezie, Radu Bata este legat încă de mic. A trăit într-o casă plină cu cărţi şi i-a plăcut să citească. Parcursul literar pe care l-a urmat era oarecum firesc. În limba franceză a început să scrie atunci când a decis să se autoexileze în Franţa. În anul 1990, Radu Bata părăsit România, dezamăgit de turnura pe care au luat-o evenimentele din decembrie 1989.

RADU BATA: Am ajuns în Franţa pentru că era după venirea minerilor din 1990, pentru că eram groaznic de trişti, de sfâşiaţi de ce se întâmpla în România, de povestea cu Iliescu şi banda lui de acoliţi, n-aş vrea să-i numesc altfel, pentru că atunci când cineva de afară vorbeşte cu ce drept vorbeşte ăla, n-a mâncat ulei de soia şi tot felul de prostii din astea, eu nu deţin adevărurile, dar aşa am simţit atunci, şi că aceşti oameni erau practic o bandă de criminali, care au făcut enorm de mult rău României, ca o găluşcă toxică sau o gogoaşă. Închipuie-ţi norul de la Cernobîl care s-a oprit deasupra României şi nu mai vrea să plece. Pentru că practic oamenii ăia de atunci şi-au transmis vibraţiile astea negative, un conglomerat de forţe malefice şi, din păcate, nu mai pleacă norul ăsta de la Cernobîl. Am plecat din România foarte trist, nu de bucurie.

Bănuiesc că au plecat foarte mulţi atunci şi că toţi au sperat cu totul altceva. Eu am sperat încă din decembrie 89 deşi m-am prins...vedeam şedinţele alea din noapte cu acei deputaţi ad-hoc, şi am tot sperat până-n iunie. Dar oamenii care ...banda asta de aventurieri care se aciuase acolo şi a reuşit să creeze în primul rând fumigena aia enormă cu morţii ăia mulţi care nu şi-au găsit vinovaţii nici acum şi care nu şi-au găsit liniştea în eter, din cauza acestei nerezolvări legale, deci această bandă a avut un cinism, o răutate din asta malefică incredibilă că a putut să meargă până la crimele de atunci şi chiar crimele care au urmat. Pentru că s-au pus nişte baze atunci, bazele luării ţării în captivitate, practic.

Departe de ţară, dar aproape de ea, prin cărţile sale. În ultimul volum apărut în limba română, „Descheiat la vise", Radu Bata scrie: „Îmi curge Dunărea prin şira spinării, pe frunte îşi fac loc crevasele Alpilor". Asemeni poezetelor sale bilingve, şi poetul se regăseşte în cele două ţări, cea natală şi cea de adopţie.  Despre România, vorbeşte cu tristeţe, dar şi cu speranţa că, într-zi, lucrurile vor reveni la normalitate, iar politicienii vor înţelege noţiuni precum integritate şi moralitate.

RADU BATA: Se ţin în mod evident de matrapazlâcuri şi nu se vor opri şi sunt foarte inventivi la aceste matrapazlâcuri, au moştenit fabricarea falselor informaţii, plecând de la frânturi de adevăruri şi construind alternative facts,  şi cu acest gen de manipulări care sunt foarte transparente ...vor face parte din existenţa noastră şi vor configura destinul, itinerariul. Avem nevoie mai mult decât oricând de transparenţă, de cinste, trăim în satul global, toată lumea e informată şi vede clar că oamenii ăştia mint, îi vede pe cei care mint, că nu toţi mint. Dar cei care mint să facă un pas în spate e prea puţin zis. Trăim într-o perioadă în care ne vom otrăvi cu minciunele gătite prost şi vom înghiţi şi lucruri despre care poate suntem convinşi că sunt mâncăruri organice, bio. Dar e firesc, noi ştim asta, am trăit în laboratoarele KGB-iste, am fost cobai în ele, şi de atunci se fabricau realităţi alternative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri