Atacul albinelor | Pericolul persistă

Data publicării:
albine

Este în continuare pericol pe câmpurile de la granița comunelor ieșene Heleșteni și Costești. La trei zile de când un bărbat a murit din cauza a peste o mie de înțepături de albine, oamenii sunt încă terorizați de insectele agresive, pe care autoritățile nu au reușit să le îndepărteze.

Mălina și Alexandru au fost atacaţi la o zi după ce un bărbat a fost ucis de albine. Mergeau pe drumul de la marginea comunei Costești când asupra lor s-au năpustit roiurile.

Alexandru Tiron, localnic: „Am văzut pur și simplu moartea. M-am născut a doua oară, când m-am întors cu capul, eram negru! Și veneau după cap, aici toate se băteau, și de pe mâini toate le dădeam cu mâinile!”

Mălina Cărbune, localnică: „Când am sărit din căruță era un roi, se ținea după mine și am apucat să alerg! Mi-au mai rămas prin cap, l-am prins cu clama și la spital mi-au mai găsit albine vii!”

Oamenii din comună sunt panicaţi.

Localnic: “Dar cine mai trece acum pe acolo? Până nu le ia de acolo, nu mai trece nimeni.”

Specialiștii au încercată să le prindă, ca să evite alte tragedii.

Vlad Mocanu, apicultor: „Eu a trebuit să vin acasă, să trag nişte rame cu miere de la stupii mei şi să duc acolo ca să le atragă mirosul de miere, să poată intra în stupi.”

Vasile Gaboran, director adjunct Directia Sanitar Veterinara Iași: „Au fost foarte multe albine, de aceea operaţiunea a fost mai dificilă. Nu toate au intrat în lăzile respective.”

Proprietarul a pus stupii prea aproape de drum și de sat şi nu a primit niciun aviz pentru plasarea albinelor în zonele respective.

Stelică Palade, viceprimar comuna Costești: „Nu ştiu cine a venit, i-a plantat acolo. Exact, noi ca primărie nu am fost anuntați!”

Polițiștii îl caută acum pe proprietarul stupilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri