De ce mutarea focoaselor nucleare ale SUA în România nu ar avea relevanță strategică

Data publicării:
DEVESELU 14

Specialiştii cred că transferul arsenalului nuclear american, din Turcia în România, este imposibil. În primul rând, spun experții, ţara noastră nu are tehnica necesară pentru a depozita acest arsenal nuclear. În al doilea rând, o astfel de decizie ar reaprinde disputa cu Rusia pe tema scutului antirachetă de la Deveselu.

Tratatul de Neproliferare Nucleară, ratificat de România în 1970, este actul fundamental prin se reglementează deținerea de arme nucleare. Documentul prevede ca în toată lumea să existe doar cinci ţări care să deţină arme de distrugere în masă - Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Federaţia Rusă şi China. Două state - India şi Pakistan - nu au semnat tratatul, deşi sunt puteri nucleare.

După încheierea Războiului Rece, Alianţa Nord Atlantică a lansat un concept numit NATO Sharing. Acesta are ca scop principal descurajarea potenţialilor agresori. Astfel, cele trei puteri nucleare din Alianţă, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, au decis să coopereze în acest domeniu.

Citiți și: Expert american, despre arsenalul nuclear din Turcia: Suspectez că rușii agită spiritele

Din informaţiile prezentate public, dar neconfirmate oficial, doar Statele Unite au decis să-şi trimită o parte din arsenalul nuclear în alte ţări membre. Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia sunt ţările care au acceptat să găzduiască astfel de bombe tactice. Pe timp de pace, toate aceste echipamente nucleare sunt păzite de forţele aeriane ale Statelor Unite.

Armele nucleare nu sunt mutate cu uşurinţă dintr-o parte în alta. Pe de altă parte, la baza de la Incirlik nu sunt în nesiguranţă. Sunt peste 1.000 de militari americani şi NATO, sunt militari turci şi nu există motive să fie pusă în discuţie capacitatea acestora de a asigura siguranţa fizică a echipamentelor”, a explicat Andrei Țărnea, directorul executiv al Institutului Aspen.

România nu a găzduit vreodată arme nucleare. Există date despre un program secret derulat de regimul lui Nicolae Ceauşescu, dar care a fost oprit în 1989. Pe de altă parte, nu există o legislaţie clară care să interzică ţării noastre posibilitatea de a găzdui arme tactice nucleare ale altor ţări semnatare ale Tratatului. Sunt, însă, mai multe acorduri bilaterale care ţin de raportul de putere dintre NATO şi Rusia, dar şi dintre SUA şi Rusia. Este vorba despre instalarea de echipamente militare sofisticate pe graniţa de est a Alianţei, în apropiere de Federaţia Rusă.

Au stabilit de la acţiunile pentru reunificarea Germaniei şi lărgirea NATO că, în baza bunelor relaţii dintre Rusia şi Occident, capabilităţi de acest tip, respectiv forţe masive ale NATO, nu vor fi poziționate în apropierea granițelor Rusiei. Mă indoiesc profund că Alianţa, statele membre, SUA ar avea un interes să facă asta”, a adăugat directorul executiv al Institutului Aspen.

Experţii militari consultaţi de Digi24 spun că este imposibil ca Statele Unite să transfere armele nucleare din Turcia la baza militară de la Deveselu, pe motiv că ar fi o decizie lipsită de importanţă strategică. În primul rând, armele stocate la Incirlik sunt bombe nucleare tactice cu rază mică de acţiune, ce pot fi lansate de pe avioane de luptă supersonice. Raza lor de acţiune este estimată la 500 de kilometri. La Deveselu nu există infrastructura tehnică necesară pentru ca aceste avioane sofisticate să desfăşoare operaţiuni militare de acest gen.

Citiți și: Autoritățile române neagă presupusul transfer al arsenalului nuclear de la Incirlik la Deveselu. Fost ministru: „Este intenția de a compromite imaginea bazei”

Pe de altă parte, deşi Deveselu este singura unitate militară unde Statele Unite au jurisdicţie totală, nu trebuie uitat că ea a fost un subiect de controversă între Washington şi Kremlin prin decizia de a amplasa acolo scutul antirachetă. Rusia a susţinut în repetate rânduri că Statele Unite ar putea amplasa în baza din judeţul Olt orice fel de armament, lucru negat vehement de americani. Posibilul transfer de arme nucleare la Devesleu nu ar face decât să reaprindă controversa şi temerile ruşilor, potrivit specialiştilor.

Deveselu de fapt nu are niciun fel de capacitate de a prelua pe termen scurt asemenea bombe. Obiectivul principal este ca Iranul și Rusia să nu mai aibă o prezență nucleară de descurajare în Turcia. Clar Rusia a pus problema prezenței și statutului unor trupe în interiorul bazei de la Incirlik. Acest lucru este de interes pe termen lung pentru Rusia”, a spus Dan Claudiu Degeratu.

Nici Turcia şi nici Statele Unite nu au confirmat oficial că există între 30 și 50 de bombe tactice nucleare în baza de la Incirlik. Sunt, însă, suficiente date din care să rezulte că acest lucru este adevărat. Pentagonul a ales cu decenii în urmă o zonă strategică, aproape de ţărmul Mediteranei, dar şi de zona fierbinte a Orientului Mijlociu.

Războiul civil din Siria, care se desfaşoară la nici 100 de kilometri de baza de la Incirlik, a dovedit încă o dată importanţa strategică a acestei baze militare. Deci şi din acest punct de vedere, aducerea focoaselor nucleare în România nu ar avea relevanţă strategică. Mai mult, Statele Unite deţin un număr important de portavioane, unele dintre ele aflate deja în Marea Mediterană şi care ar putea găzdui fără probleme armele din baza de la Incirlik

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri