Comisia de etică a Academiei de Poliţie a stabilit că lucrarea de doctorat a lui Robert Negoiţă e un plagiat

Data publicării:
160414 robert negoita 00 INQ Octav Ganea-1

©FOTO: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Comisia de etică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, a declarat, pentru News.ro, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

"Acum două zile (joi, n.r.), Comisia de etică a emis un punct de vedere legat de teza domnului Negoiţă, în sensul în care recunoaşte că este un plagiat şi am solicitat comisiei de specialitate din CNATDCU retragerea titlului de doctor. Evident, comisia de specialitate de la CNATDCU urmează să se pronunţe asupra solicitării noastre şi veţi afla cu siguranţă rezultatul final", a spus Daniel Torje, pentru News.ro.

Informația a fost confirmată pentru Digi24 de Ministerul Educației.

Academia constată plagiatul şi propune retragerea titlului de doctor. Suntem la momentul analizei sesizării de plagiat în cazul domnului Robert Negoiţă. Suntem în cele 45 de zile, timp în care, de la depunerea sesizării de plagiat, CNATDCU se pronunţă cu privire la sesizarea efectivă”, a spus Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Rectorul Academiei de Poliţie a mai spus că instituția pe care o conduce a adoptat o procedură internă prin care în şcolile de doctorat nu mai pot intra decât titulari ai instituţiei.

Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă (44 de ani), a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", iar teza sa a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care este conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă se intitulează "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social" şi, deşi abordează un subiect pur economic, lucrarea a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scria jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat pe 30 mai în PressOne. Ea a prezentat, în facsimil, lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat - articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.

Liceu terminat la 31 de ani, doctor la trei ani de la absolvirea facultăţii

Robert Negoiţă a terminat liceul la vârsta de 31 de ani, în 2003. "Eram prea preocupat să fac bani, decât să mă ocup de şcoală. Cred că la BAC am avut nota 8... Nu-mi mai amintesc", declara el în 2011, pentru Evenimentul zilei. 

În 2004, Negoiţă s-a înscris la două facultăţi, potrivit propriului CV: Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, pe care a terminat-o în trei ani, şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional de la Universitatea Româno–Americană, absolvită în 2008.

După un an de la terminarea celei de-a doua facultăţi, în 2009, Negoiţă era înscris la doctorat la Academia de Poliţie. În CV-ul său nu este însă menţionată absolvirea vreunui program de master. În România, după adoptarea, în 2006, a sistemului de învăţământ Bologna, diploma de masterat este o condiţie obligatorie pentru înscrierea la doctorat. 

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) mai are în lucru, în afara cazului Robert Negoiţă, nouă dosare de posibil plagiat, vizându-i, printre alţii, pe ministrul de interne, Petre Tobă, pe fostul vicepremier Gabriel Oprea, pe primarul Florentin Pandele şi pe procurorul Bogdan Licu, a anunţat, pe 30 iunie, preşedintele Consiliului, Viorel Barbu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri