Cum pot fi ținuți tinerii în România? Prof. Radu Gologan: Contează și atmosfera politică

Data publicării:
gologan radu-1

Un document al Academiei Române propune ca tinerii absolvenți de facultate să fie obligaţi să rămână în ţară după terminarea studiilor, pentru a returna astfel statului banii investiţi pentru educaţia lor. Libera circulaţie este un drept constituţional care nu poate fi încălcat, spun studenţii, ca reacţie la iniţiativa Academiei Române. Propunerea academicienilor români este criticată şi de specialiştii în drept constituţional. La rândul său, Radu Gologan, profesor la Universitatea Politehnică, președinte al Societății de Științe Matematice din România, atrage atenția că tinerii pot fi determinați să rămână în țară și dacă văd că „oamenii care îi conduc îi înțeleg și nu se ascund pe după perdele noaptea ca să-și scape ei pielea”.

Propunerea referitoare la tinerii absolvenți apare în Strategia de Dezvoltare a României pe următorii 20 de ani, un document de aproape o mie de pagini, în care Academia Româna analizează şi vine cu soluţii pentru fiecare domeniu important. Cel mai controversat paragraf are ca scop stoparea exodului de creiere în România.

„Cred că e un grup la Academie care a rămas încremenit într-un proiect vechi. Nu se poate pune problema în ziua de astăzi de așa ceva. Probabil că oamenii aceia nu au înțeles că suntem într-o Europă care s-a globalizat deja și care funcționează cu foarte multe pârghii comune”, a declarat la Digi24 profesorul Radu Gologan.

„Sigur că-i putem ține pe copii în țară, arătându-le că pot fi respectați și arătându-le că se poate și aici. Și problema nu e neapărat să-i ținem în țară de la început, ci să-i facem să se întoarcă după un anumit moment când devin specialiști. Lucrurile astea au început să se întâmple. Nu marea majoritate care pleacă nu mai au de-a face cu țara”, a arătat profesorul Gologan.

În opinia sa, mai există o condiție pentru a putea ține tinerii în țară: „trebuie ca și atmosfera politică în care trăim să le dea acestor copii speranța că trăiesc într-o țară curată. Într-o țară în care chiar dacă faci niște eforturi și chiar dacă valoarea lor nu este răsplătită material, așa ca-n alte părți, ei să rămână, să rămână pentru că își iubesc țara și vor s-o facă să funcționeze și vor să vadă că oamenii care îi conduc îi înțeleg și nu se ascund pe după perdele noaptea ca să-și scape ei pielea”, a subliniat profesorul Gologan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri