Dacian Cioloș: Învățământul are nevoie de susținere politică, nu de numiri politice

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolosfb

Politica partinică trebuie să iasă din școli, a spus Dacian Cioloș, în condițiile în care aproape 9.000 de profesori dau astăzi concurs pentru posturile de directori sau directori adjuncți.

Este primul concurs de acest fel organizat din 2008 încoace, a amintit premierul la începutul ședinței de Guvern.

„Astăzi susțin concursul pentru postul de director sau director adjunct în școlile din România circa 9.000 de profesori, deci 9.000 de candidați. Știți că am cerut Ministerului Educației și domnul ministru a organizat într-un timp relativ scurt dar, din punctul meu de vedere foarte judicios, acest concurs, în condițiile în care nu a mai fost organizat concurs pentru postul de director în școli din 2008”, a anunțat Dacian Cioloș.

De ani de zile se fac numiri temporare, se fac demiteri apoi și iar numiri temporare. Nu numai că nu se poate asigura un management consistent și eficient în aceste condiții, dar mai pot să se facă și legături între aceste numiri și demiteri și anumite acțiuni politice”, a spus premierul.

E foarte important din punctul meu de vedere ca politica partinică să iasă din școli. Învățământul are nevoie de susținere politică, dar nu are nevoie de numiri politice la conducerea școlilor. Acolo trebuie profesioniști în primul rând, oameni dedicați managementului acestor școli și mai ales oameni care să aibă o perspectivă clară a unui mandat”, a adăugat premierul.

El a adăugat că a cerut Ministerului Educației să organizeze transparent acest concurs, astfel încât regulile să fie foarte clare.

Sper deci să vedem în urma acestui concurs oameni la conducerea acestor școli, profesoniști cu obiective clare și care să poată să-și asume aceste schimbări în bine pe care le așteptăm în învățământul preuniversitar”, a mai spus premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri