Profesorii din sectorul 6 renunță la grevă. Ministrul Educației: Situația nu va escalada

Data actualizării: Data publicării:
pavel nastase_govro

Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, spune că „activitatea se desfășoară normal în sectorul 6” și că nu se poate vorbi despre o grevă atâta timp cât Ministerul nu a fost notificat, nerespectându-se astfel legea dialogului social.

Actualizare 11:10. Profesorii din sectorul 6 au anunțat că renunță la grevă și că se vor suspune deciziei FSLI.

„Eu cred că nu (se poate numi grevă, n.red.). Așa cum am discutat cu inspectorii generali ieri și azi-dimineață, activitatea se desfășoară normal în sectorul 6. În plus, probele de competențe digitale de la Bacalaureat se desfășoară normal”, a declarat Pavel Năstase, ministrul Educației, la Digi24.

El a precizat că trebuie respectată legea dialogului social atunci când se declanșează un conflict de muncă. „Prima etapă e notificarea către minister, dacă vorbim de confederația sindicală, său către inspectorat sau grupul de școli, dacă e vorba de organizația sindicală locală”, a subliniat ministrul.

„Prin urmare, nu putem vorbi de grevă generală sau locală în sectorul 6, atâta timp cât la minister sau Inspectoratul Municipiului București nu a primit o asemenea notificare”, a mai spus Pavel Năstase.

„Aceste lucruri nu se pot face deodată, fac un apel către toate cadrele, să înțeleagă situația. Ca ministru am văzut revendicările lor și mă voi întâlni zilele următoare cu toți factorii pentru a vedea cum le putem soluționa”, a spus ministrul.

El a adăugat că Ministerul Educației este pregătit din punct de vedere juridic să atace orice încălcare a legii dialogului social.

„Dacă sindicatele insistă să organizeze greve locale, generale și nu respectă legea dialogului social, oamenii trebui să înțeleagă că trebuie să respecte niște etape și să ne aşezăm la masă”, a subliniat ministrul.

Pavel Năstase a afirmat că „tot ce s-a spus în programul de guvernare se preia în această lege, pentru că altfel nu putem merge în paralel cu creşteri salariale punctuale, pe categorii de salariați și apoi să venim și cu aplicarea legii”, a declarat Năstase.

El a punctat că în sectorul 6 al Capitalei Bacalaureatul „se desfășoară în condiții normale și activitatea didactică în școli se desfășoară normal”.

Totodată, ministrul și-a exprimat speranța că situația nu va continua: „Din informațiile de acum această grevă nu va escalada. Vom vedea pe parcurs.”

Pavel Năstase a mai spus că salarizarea o face Ministerul Muncii, iar „părinții trebuie să înțeleagă că trebuie să-și ducă copiii la școală”.

Ministrul a adăugat că, dacă va ceda acum, atunci și salariații din alte sectoare de activitate vor cere măriri.

Astăzi, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunțat într-un comunicat de presă că nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea grevei generale. Sindicatele din educație sunt nemulțumite că Guvernul a renunțat să majoreze lefurile în învățământ cu 20%, începând cu 1 iulie, propunând ca o creștere cu 25% să aibă loc de la 1 ianuarie 2017.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri