Universitatea din apartament. Cum erau obligați profesorii să cumpere diplome false

Data actualizării: Data publicării:
diplome

Un nou scandal zguduie educaţia. 35 de cadre didactice din Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa sunt chemate la audieri într-un dosar legat de fabricarea unor diplome false. Vorbim despre diferite certificate care le pot aduce dascălilor sporuri la salariu sau chiar promovarea. O universitate fantomă furniza şi distribuia aceste diplome în mai multe şcoli din ţară. Patru persoane au fost reţinute până acum.

Sute de diplome şi certificate au fost confiscate de poliţişti în urma percheziţiilor. Acţiunea ilegală a „vânzătorilor” de documente a început, spun anchetatorii, încă din 2013.

Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: Aceste diplome și documente ar fi facilitat profesorilor o accedere în carieră, precum și obținerea unor gradații de merit. Aceste lucruri ar fi venit, bineînțeles, cu niște măriri salariale.

Doi bărbaţi şi două femei ar fi cei care i-au ajutat pe profesori să-şi obţină meritele în mod ilegal. Aceştia ar fi înfiinţat o „universitate fantomă” într-o locuinţă din Bucureşti, unde diplomele erau vândute cu sume cuprinse între 50 şi 200 de lei.

Ciprian Romanescu: Prejudiciul în cauză este de 1,9 milioane de lei.

În total, 35 de cadre didactice au fost chemate la audieri. Afacerea a fost denunţată poliţiştilor de o învăţătoare din Ciolpani, judeţul Ilfov. Acolo, susţine femeia, totul s-ar fi făcut cu girul conducerii.

Doina Lup, învățătoare: Eram obligați să le cumpărăm. Puteau să fie și lunar, și câte două pe lună.

Reporter: Cine v-a obligat?

Doina Lup: Directorul și sora dânsei, care pe vremea aia era secretarul școlii. Aceste diplome nu aveau cum să ajungă în şcoală fără ştirea directorului.

Reporter: Dânsa le distribuia?

Doina Lup: Sora dânsei, dar şi dânsa era de faţă de multe ori... Niciodată nu le-am folosit în niciun scop.

Ciprian Romanescu: Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri și uz de fals.

Ancheta va fi extinsă, spun poliţiştii, care cred că astfel de diplome s-ar fi vândut în toată ţara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri