ANM: După trei zile de ger, s-ar putea întoarce viscolul

Data actualizării: Data publicării:
vremea, iarna, om merge in zapada viscol_captura 2

Marţi dimineaţă se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi de la începutul iernii până acum, avertizează directoarea ANM. Minimele vor ajunge la -28 de grade Celsius. După care ar putea urma alte două zile cu viscol.

Elena Mateescu, directoarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie: „Pentru următoarele trei zile, în toată ţara vom avea valori specifice fenomenului de ger, pentru că atât maximele pe timpul zilei cât şi minimele pe timpul nopţii vor fi deosebit de coborâte. Dacă astăzi sunt între -16 şi -10 grade, mâine dimineaţă vor fi de la -21 la -10 grade iar marţi dimineaţă va putea fi cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă, vor fi de la -28 la -11 grade Celsius la nivelul întregii ţări. Cele 22 de judeţe aflate sub cod galben de ger vor fi din nou afectate de intensificări ale vântului ce pot depăşi, la rafală, 70.75 de kilometri la oră. Nu în ultimul rând, ninsoarea nu va înceta, vom mai avea. Nu în cantităţile care au fost în ultimele 24 de ore, dar va fi posibilă din nou spulberarea şi troienirea zăpezii, asociate şi cu temperaturile deosebit de scăzute. Indicele de răcire înregistrează valori foarte mari, având în vedere temperaturile foarte scăzute care, asociate cu intensificările mari ale vântului, crează un disconfort deosebit de accentuat. Cu formarea unui nou ciclon, posibil în cursul zilei de marţi spre miercuri să avem din nou fenomen de viscol în partea de sud, sud-est şi est a României. La acest moment modele aşa indică, de aceea luni dimineaţă vom reveni cu actualizarea atenţionărilor meteorologice.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri