Avioane fără pilot pentru Armata română

Data publicării:
Exercitiu militar romano-american DRAGOON CROSSING ROMANIA 2015 mapn 2

Din 2017, cercetaşii din Forţele Terestre vor putea folosi avioane fără pilot în misiunile lor. Acestea vor putea fi utilizate pe o rază de maximum 30 de kilometri. Procesul de achiziţie a început deja.

Primii ostaşi care întră în luptă la nevoie sunt cercetaşii. Noi pentru ei vrem mijloace. În ultima perioadă am discutat foarte mult pentru avioanele fără pilot de nivel tactiv, de nivelul nostru.Noi am stabilit cerinţele şi Departamentul pentru Armamente lucrează pentru achiziţia lor. Începând de anul viitor noi primim astel de echipamente”, spune şeful Marelui Stat Major, generalul Dumitru Scarlat.

Mare parte din dotarea Armatei Române a împlinit deja 40 de ani. În aceeaşi situaţie sunt şi tancurile. Generalul Scarlat recunoaşte că este timpul ca acestea să fie înlocuite. Însă abia după 2025 ar putea fi cumpărate 270 de tancuri noi, necesare pentru dotarea a şase batalioane. Până atunci, şeful forţelor terestre a fost nevoit să găsească o alternativă.

Gen. Dumitru Scarlat: „Mijloacele anti-tanc sunt foarte importante pentru noi. Un tanc este evaluat la un pret destul de mare, 4-5 milioane de euro, ceea ce înseamnă foarte mult. Noi am ajuns varianta de cumpăra rachete care sunt mult mai iefine şi au o capacitate mult mai mare de a lupta împotriva blindatelor”.

Şeful Forţelor Terestre spune că multe dintre echipamentele militare ar putea fi comandate la fabricile româneşti de armament: „Transportoarele noastre blindate au peste 30, 40 de ani. Noi le folosim acum, armamentul de pe ele este unul foarte bun, dar nivelul de protecţie este unul mic şi ne dorim schimbarea lor”.

Militarii Forţelor Terestre pariticipa anul acesta la nu mai puţin de 54 de exerciţii internaţionale. Multe dintre acestea vor avea loc în poligoanele româneşti.

Partenerii noştri strategici, este vorba despre armata SUA condusă de generalul Hodges, au decis să desfăşoare exerciţii în acest poligon, în Smârdan, dar şi la Babadag. Împreună cu ei, şi anul acesta şi anul trecut, am avut şi avem planificate exerciţii. Anul acesta avem peste 4.500 din armate străine care se instruiesc împreună cu noi”, spuen şeful Marelui Stat Major.

Pentru acest an, bugetul apărării este de 2,5 miliarde de euro. 30% din aceşti bani sunt cheltuiţi pentru cumpărarea de echipamente noi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri