Cine este Mircea Dumitru, propunerea pentru Ministerul Educaţiei

Data publicării:
mircea dumitru ministrul educatiei

Mircea Dumitru are 55 de ani şi este rector al Universităţii din Bucureşti din decembrie 2011, când a fost ales pentru primul mandat. A fost reales în funcţia de rector în 2015.

Anterior, din 2004, a fost profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Catedra de Filosofie Teoretică şi Logică din Universitatea Bucureşti, şef al catedrei de Filosofie Teoretică şi Logică, iar în perioada 2000-2008 a fost decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti.

În 1998 a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans, dar şi la Universitatea Bucureşti, al cărei absolvent era din 1995.

Din 2014, Mircea Dumitru este membru corespondent al Academiei Române. Anterior, a primit premiul „Mircea Florian” al Academiei Române (2001) şi Ordinul Bernardo O'Higgins, în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedintele Republicii Chile (2005), iar în septembrie 2011 a fost ales preşedinte al Societăţii Europene de Filosofie Analitică (ESAP).

Este autor, co-autor sau editor al mai multor volume de studii: On Modal Incompleteness (1998); Modalitate şi incompletitudine. Logica modală ca logică de ordin superior (2001); Explorări logico-filosofice (2004); Cuvinte, teorii şi lucruri. Quine în perspectivă (2009).

În timpul primului său mandat de rector, Universitatea Bucureşti a constatat plagiatul premierului de atunci, Victor Ponta.

Rectorul Mircea Dumitru s-a făcut remarcat şi prin faptul că a cerut public ca legislaţia de verificare a suspiciunilor de plagiat să fie modificată, respectiv ca suspiciunile să fie verificate de comisiile de etică ale universităţilor în care s-au susţinut lucrările, dar şi eliminarea regulilor care permite reducerea pedepselor în cazul deţinuţior care scriu lucrări ştiinţifice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri