#Colectiv. Dacian Cioloș anunță o întâlnire pentru concluzii cu șefii de la Sănătate și Interne

Data publicării:
Interior Colectiv dupa incendiu 9 -1

Instituţiile care au acţionat în urma tragediei din clubul Colectiv şi-au făcut propriile analize interne. Pasul următor va fi suprapunerea concluziilor, pentru găsirea soluţiilor, spune premierul Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş: „Măsuri imediate s-au luat. Sunt proceduri lipsă, nu e clară responsabilitatea, coordonarea lasă de dorit”.

Raportul Corpului de Control este primul document oficial care a arătat modul în care autorităţile au intervenit după incendiul din noaptea de 30 octombrie. Concluziile sunt clare: instituţiile au acţionat haotic, s-au vehiculat date contradictorii privind numărul de victime, iar Planul Roşu a fost declanşat cu mare întârziere. Abia la 18 minute de la primul apel şi la 7 minute după ce ambulanţele ajunseseră la faţa locului.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă susţine însă că „alocarea de echipaje specifice Planului Roşu s-a făcut începând cu ora 22.43, după recunoaşterea efectuată de către primele echipaje sosite la locul intervenţiei'”.

O altă critică a fost la adresa modului în care au intervenit autorităţile, necoordonat. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) e acuzat că nu a coordonat toate operaţiunile de la faţa locului.

Răspunsul DSU arată că „reprezentanţii Corpului de Control nu diferenţiază conceptele de coordonare şi conducere a unei intervenţii. Unele decizii au fost luat chiar telefonic de şeful DSU, înainte de sosirea la faţa locului”.

Răspunsurile lui Raed Arafat nu par să-l fi convins, însă, pe premier. Întrebat dacă DSU va fi păstrat în actuala structură a MAI, sub conducerea lui Raed Arafat, Dacian Cioloș a răspuns: „O să vedem, nu sunt sigur că va fi păstrat in aceeaşi formă. Haideți să vedem cand o să avem discuția asta de ansamblu, să vedem şi lucrul acesta. Oricum, eu şi domnului Arafat i-am cerut propria analiză. Nu mă interesează să tai capete doar de dragul de a satisface pe cineva , vreau să se schimbe lucrurile acolo”.

64 de oameni au murit din cauza incendiului din clubul Colectiv. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...