Conflictele la nivel global, profitabile pentru industria războiului

Data publicării:
siria razboi explozie GettyImages-168231600

Multă frică, multe comenzi. Cam aşa arată anul 2016 în contabilitatea firmelor de apărare. Lockheed Martin, firma de casă a Pentagonului şi exportul numărul unu al industriei de război din America, a raportat un salt în vânzări şi şi-a ridicat estimarea de profit pe tot anul 2016 pentru a doua oară în ultimele șase luni. Profitul companiei a crescut cu 13 procente, mult peste prognozele făcute de analiștii de pe Wall Street.

Citiți și: Dosar ISIS | Cine e și cum a apărut cea mai temută organizație teroristă a momentului

Mai mult, marți, acţiunile producătorului de avioane de vânătoare au urcat la un nou nivel record, asta după ce în această jumătate de an au înregistrat deja o creştere uriaşă de 20 de procente.

Pe bursă, Lockheed Martin performează spectaculos pe lângă media celor mai mari companii americane afectate de incertitudinile din economia globală.

„Economiile cresc, apoi scad, dar singurul lucru care rămâne constant e că oamenii au nevoie de echipamente pentru a-şi apăra libertate”, a spus directorul de comunicare al Lockheed Martin, Mike Rein.

Citiți: Exerciții de război în Marea Neagră: trei nave străine au încercat să scufunde o navă românească 

De asemenea, și pentru rivalii Lockheed Martin vremurile sunt senine. Atât Northrop Grumman, producătorul bombardierului B2, cât şi Raytheon, cel mai mai producător de rachete ghidate din lume, au atins maxime istorice pe bursă şi depăşesc cu mult performanţele companiilor din industriile mai paşnice.

Boom-ul ar putea fi abia la început. Analiştii citaţi de CNN spun că lumea abia a intrat într-un ciclu de creștere a cheltuielilor militare şi că această noua stare de fapt va rămâne în picioare următorii 20 de ani.

Mai mult, și țările din estul Europei, inclusiv România, îşi întăresc capacităţile armatei şi-n paralel o face şi Rusia.

Citiți și: Al treilea război mondial va fi unul cibernetic

În acelaşi timp atacuri ca în Nisa sau în San Bernadino arată că terorismul a devenit o ameninţare mondială. Din motive diverse, guvernele din toate părţile lumii accelerează achiziţiile militare.

Coreea de Sud va instala un sistem anti-rachetă făcut de Lockheed Martin la sud de Seul, pentru a se pune la adăpost de rachetele tot mai dese lansate de nord-coreeni. Aceeaşi companie a vândut în ultimele luni rachete de jumătate de miliard de dolari Emiratelor Arabe Unite şi suport tehnic pentru avionul F16 guvernului din Oman. În următorii zece ani, Turcia anunţă că va lua de la ei o sută de avioane F35, cele mai scumpe din lume.

Citiți și: NATO: Nu vrem un nou Război Rece

Comenzile cresc, iar cu banii, giganţii din apărare devin şi mai mari. Lockheed Martin a cumpărat recent Sikorsky, cel mai mare producător de elicoptere militare din lume, iar divizia de apărare de la Boeing a anunţat că are pe radar mai multe companii pe care vrea să le preia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri