Cu bicicleta la Sinaia

Data publicării:
mandruta

Aproape 100 de biciclişti au luat startul în această dimineaţă în cursa spre Sinaia. Dacă luna trecută, realizatorul DigiFM, Lucian Mândruţă, a organizat o tură de pedalat până la mare, acum s-a gândit să schimbe decorul:

Demonstrăm încă o dată că se poate ciclism de lungă distanţă, cu plăcere, în siguranţă, de la Bucureşti la Sinaia. Încercăm să stim cât mai aproape unii de alţii, în pluton, este un exerciţiu de solidaritate pentru că cei mai slabi vor fi ajutaţi de cei mai puternici, cu o povaţă, cu un gând bun, mai împingem de la spatte pe acolo, pe serpentine, pe la cota 1000,” spune Lucian Mîndruţă, realizator DigiFM.

Participanţii au pornit la drum cu încredere. Chiar şi cei mai mici. Daria are doar 6 ani, dar e convinsă că pasiunea ei pentru mersul pe bicicletă o va ajuta să termine traseul.

Îmi place să mă dau cu bicicleta. Da, am fost şi în tura de la mare şi în Transilvania anul trecut,” zice Daria.

Cel mai bun coleg de pedalat al Dariei este domnul Marin, un ciclist de 77 de ani.

Am mai făcut-o de două ori. E destul de uşor o porţiune, dar acum am înţeles că e drum stricat şi e mult mai greu,” spune Marin Cenuşă.

Cei mai mulţi s-au înscris în cursă convinşi că au nevoie de un stil de viaţă mai sănătos.

Ne mişcăm repede, aici cu echipa, chiar foarte frumos. Toată ziua la muncă, trebuie să ieşi din cotidian,” adaugă un ciclist.

Cursele pe bicicletă nu se încheie aici. La începutul lunii iulie, Lucian Mîndruţă pune la cale o pedalare ce-i va purta pe pasionaţii de ciclism până în Delta Dunării.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri