Deveselu | Fostă bază URSS, astăzi bază strategică NATO. Interviu cu comandantul Răzvan Brătulescu

Data publicării:
intrare baza militara deveselu digi24-2

Răzvan Brătulescu, comandantul Bazei 99 Deveselu: Ceremonia de astăzi este dedicată, în principal, certificării operaţionale a sistemului. Ceea ce înseamnă că, începând de astăzi, sistemul este funcţional. Vorbim despre o bază românească în cadrul căreia funcţionează o facilitate americană care a adus în România un sistem capabil să execute protecţie împotriva ameninţărilor balistice iar sistemul este capabil să intercepteze orice astfel de rachetă care ar ameninţa teritoriul naţional şi nu numai. Inclusiv dacă ar ameninţa ţările aliate din sud estul Europei, deci sistemul este capabil să apere şi ţările aliate, nu numai România.

Laurențiu Rădulescu, reporter Digi24: Este doar etapa a doua a ceea ce înseamnă scut antirachete. În 2018 dacă nu mă înşel va fi rândul polonezilor să completeze...

Răzvan Brătulescu, comandantul Bazei 99 Deveselu: Ca să clarificăm acest lucru, sistemul este compus, întreg sistemul american din Europa este compus din siteul de la Deveselu, din Polonia, o bază în Turcia, un radar în Turcia şi navele din Spania. Schimbările sunt uriaşe faţă de ce a fost acum 3 ani. S-au făcut modificări în infrastructură. Baza este 100% românească. În baza de la Deveselu comanda este românească iar o parte din această bază este dedicată sistemului american. Prin urmare, da. Deciziile, multe dintre deciziile de aici sunt luate de noi. Aş menţiona că deciziile pe care le iau americanii, în exclusivitate sunt cele de operare a sistemului. Este una dintre cele mai mari realizări de securitate pe care România le-a făcut în ultimii zeci de ani. Gândiţi-vă că avem la momentul ăsta un sistem de ultimă tehnologie, un sistem împotriva rachetelor balistice care acum sunt cea mai mare ameninţare la nivel mondial. Deci câştigul este imens, câştigul de securitate este incomensurabil. A fost o selecţie prin care s-a hotârât locul unde se va dispune acest sistem. O selecţie care a luat în considerare peste 100 de criterii care au fost analizate pentru selecție. De ordin tehnic, de ordin geografic. Deci nu aş putea să dau un punct care să vă lămurească, da domne, Deveselu a fost ales pentruu că se află pe nu ştiu ce traioectorie

Laurențiu Rădulescu, reporter Digi24: Cu siguranţă cunoaşteţi acest lucru. O fostă bază rusească, nu...

Răzvan Brătulescu, comandantul Bazei 99 Deveselu: Da, aşa este. Baza de la Deveselu a fost construită între anii 1948 - 1953. În 1953 a devenit operaţională şi a fost într-adevăr de militari ruşi. Acum devine... ceea ce suntem azi. Parteneri de seamă ai SUA, o bază strategică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri