Doi frați dispăruți de patru zile în munți, căutați de salvamontiști

Data publicării:
salvamontisti

Salvamontiştii caută doi bărbaţi din Harghita, care ar fi dispărut în Munţii Făgăraş. Cei doi sunt fraţi, iar familia nu a mai putut să ia legătura cu ei de sâmbătă.

Doi fraţi din Harghita dispăruţi de patru zile pe un traseu din Munţii Făgăraş sunt căutaţi de salvamontiştii din Argeş şi Braşov, operaţiunea fiind dificilă din cauza zăpezii care în unele zone atinge şi un metru, existând risc de avalanşă.

Primii care au intervenit pentru căutarea celor doi turişti au fost salvamontiştii din Argeş, însă pentru că în zonă stratul de zăpadă atinge chiar şi un metru aceştia au solicitat ajutorul colegilor de la Braşov, care puteau ajunge mai uşor în zona unde se presupune că s-au rătăcit bărbaţii.

Cei doi turişti sunt fraţi şi sunt originari din judeţul Harghita, iar sâmbătă au pornit spre Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş, din zona Fereastra Mare, creasta Viştea, potrivit News.ro.

Cei doi au fost daţi dispăruţi de familie care a nu a mai putut să ia legătura cu ei. Rudele au spus că aceştia erau echipaţi de munte cu geci groase şi bocanci.

Potrivit jandarmilor montani, căutările au loc şi în zona Valea Rea din Masivul Făgăraş.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Laurenţiu Stoian, a declarat că turiştii sunt căutaţi de 30 de jandarmi şi salvamontişti, el precizând că în zonă a ajuns şi un elicopter.

Maşina celor doi turişti a fost găsită luni în zona Sâmbăta de Sus.

Operaţiunea de căutare a turiştilor este dificilă deoarece în Masivul Făgăraş există risc de avalanşă de gradul II.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...