Elicoptere de luptă americane, aduse în România

Data actualizării: Data publicării:
Chinook wiki

Mutare strategică importantă făcută de armata americană. Statele Unite mută o întreagă brigadă de aviaţie în Germania, este vorba de brigada a 10-a. Important e faptul că aparatele de zbor care aparţin acestei brigăzi vor ajunge pentru exerciţii în România, Lituania şi Polonia. Unele elicoptere vor rămâne definitiv în ţara noastră.

Ministerului Apărării Naționale a transmis, pentru Digi24:„Partenerul american, prin Biroul de cooperare al SUA la Bucureşti (ODC), ne-a confirmat faptul că Brigada a 10-a Aviaţie va fi dislocată în Germania şi va desfăşura exerciţii în regiunea Mării Negre şi în sprijinul operaţiunii „Atlantic Resolve”. De asemenea, elemente ale Brigăzii a 10-a vor fi dislocate şi pe teritoriul României”.

Potrivit unor informații neconfirmate de Ministerul Apărării Naționale, brigada are în componenţă 60 de aeronave printre care elicoptere Chinooks, elicoptere BlackHawks şi elicoptere medicale. Acestea vor fi aduse în baza de la Mihail Kogălniceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri