FOTO | Accident grav în Timiș: Un copil și părinții săi au murit

Data actualizării: Data publicării:
accident Samora Germana ISU Timis 3 181117

Un copil şi doi adulţi au murit după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un TIR pe drumul care duce spre Belgrad, foarte aproape de graniţă.

Tragedie parcă trasă la indigo. La câteva ore după ce doi soţi şi-au pierdut viaţa în judeţul Mehedinţi după ce maşina lor s-a izbit de un TIR, alţi trei oameni, printre care şi un copil, şi-au găsit sfârşitul într-un mod similar pe drumul care duce spre Belgrad.

accident Samora Germana ISU Timis 1 181117
accident Samora Germana ISU Timis 1 181117

Ionuț Sârbu, purtător de cuvânt IPJ Timiș: În jurul orei 14:50, pe Drmulu Național 59, în apropiere de Stamora Moravița a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR. Din primele verificări se pare că autoturismul ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autotrenul care circula din sens opus. Din păcate, în urma accidentului au rezultat trei victime decedate, între care un copil. În cauză a fost deschis un dosar penal de săvârșire a infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările comiterii accidentului. Momentan traficul este blocat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri