Industria IT&C a ajuns la 5,6% din PIB

Data publicării:
it-isti

Anul trecut a fost unul bun pentru industria IT. Cifra de afaceri a segmentului producător de software şi furnizor de servicii informatice a crescut cu 21% şi a sărit de 3 miliarde de euro, arată un studiu realizat de firma Pierre Audoin Consultants pentru ANIS, patronatul din domeniu. Mare parte din încasări vin de peste hotare. Iar anul trecut exporturile de softuri şi servicii IT au crescut cu 500 de milioane de euro şi au depăşit pragul de două miliarde de euro. Anul acesta asociaţia patronală din acest sector se aşteaptă la o creştere la fel de mare.

Industria software şi a serviciilor informatice este dominată de mari jucători străini.

Microsoft, Oracle şi Amazon sunt doar trei dintre giganţii IT care au birouri în Bucureşti, Cluj sau Iaşi, în care scriu programe şi le oferă de la distanţă asistenţă clienţilor internaţionali. Şi companii mari din industria jocurilor video precum Electronic Arts şi Ubisoft lucrează în România. Şi există şi companii din alte domenii de activitate care au divizii IT în ţara noastră. Gigantul financiar german Deutsche Bank are un centru tehnologic la Bucureşti, iar Continental produce softuri auto la Timişoara.

Anul trecut sectorul IT&C a ajuns la o pondere de 5,6% din PIB, cu o valoare adăugată de 9 miliarde de euro. Pe lângă producătorii de software intră în aceste date şi afacerile companiilor de telecomunicaţii, care au la rândul lor o industrie mare.

Dar, ca să crească mai departe, industria software din România are nevoie de personal. Într-un interviu pe care l-a acordat anul trecut pentru WallStreet.ro, şeful centrului Deutsche Bank din Bucureşti spunea că în România lucrează aproximativ 100 de mii de programatori. Însă industria are nevoie de încă 80.000 până la finele acestui deceniu, dar instituţiile de învăţământ vor livra cel mult 25.000 de specialişti în software în următorii ani. Însă şeful centrului tehnologic al instituţiei financiare germane consideră că până în 2030 România ar putea să ajungă să aibă între 450.000 şi 600.000 de programatori.

Iar studiul publicat de ANIS prognozează că în 2019, sectorul software şi al serviciilor IT va ajunge la 5 miliarde şi jumătate de euro. După evoluţia spectaculoasă din prezent, exporturile de produse informatice ar urma să fie moderată spre finalul acestui deceniu. Însă jucătorii din industrie se aşteaptă la o creştere a pieţei interne, aflată în prezent la aproximativ un miliard de euro pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri