Lacăt pe CET Oradea, după 50 de ani

Data publicării:
cet oradea youtube

La ora 11 fix, tehnicienii de la Electrocentrale Oradea au oprit benzile care transportau cărbunele, focul din cazane şi sistemul de ventilare de la coşul de fum. A fost punctul final după 50 de ani de funcţionare neîntreruptă.

Centrala folosea cărbunele pentru producerea apei calde şi pentru încălzirea locuinţelor. Combustibilul fosil şi tehnologia învechită au făcut ca în ultimii ani centrala devină un agent de poluare în Oradea.

„A fost o schimbare de tehnologie cu randamente mult mai mari, ceea ce va permite, pe de-o parte, o constantă în aprovizionarea cu apă caldă şi căldură şi o siguranţă în producţie mult mai mare ca până acum”, spune primarul oraşului, Ilie Bolojan.

„Din punct de vedere tehnic, echipamentele vechi erau pe ultima sută de metri s-a văzut şi din punct de vedere al avariilor ce le-am avut pe timp de iarnă”, explică Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale Oradea. „Turbină este dimensionată pentru a asigura necesarul de căldură al oraşului şi producţie, în paralel, de energiei electrică furnizată în sistemul naţional”, completează acesta.

Odată cu oprirea vechii centrale a fost eliminată o importantă sursă de poluare. Anual, pe coşul principal al CET-ului erau aruncate peste oraş 100 de mii de tone de cenuşă şi substanţe poluante.

„Eu am mari speranţe de îmbunătăţire în toate sensurile”, spune unul dintre locuitorii oraşului.

„Cred că este mai avantajos din punct de vedere al mediului, nu mai este atât de poluator. Sper să fie mai bun şi eficient din punct de vedere al costurilor”, este părerea altuia.

Primarul asigură că tarifele nu vor creşte. În total, pentru construirea noii centrale şi pentru reabilitarea a peste 17 kilometri de magistrale au fost investite 77 de milioane de euro. Întregul proiect s-a derulat pe parcursul a cinci ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri