Măsuri sporite de securitate în România, după atentatele din capitala Belgiei

Data publicării:
mascati

Forțele de securitate din România au fost atenționate să fie cu ochii în patru, transmite corespondentul Digi24 Laurențiu Rădulescu. Nu este vorba despre un nivel de alertă oficial ridicat, ci de o atenționare care a ajuns în structurile Ministerului de Interne, mai exact la patrulele poliției din jurul ambasadelor, consulatelor, aeroporturilor.

Nu în ultimul rând, discutăm despre efective sporite ale Jandarmeriei Române, jandarmi care au întărit paza în special în jurul Aeroportului Henri Coandă. În interiorul aeroportului, de obicei, securitatea este asigurată de agenți SRI, dar în împrejurimi și în zona principalelor căi de acces cei care fac acest lucru sunt membrii brigăzii speciale a Jandarmeriei”, a mai spus Laurrențiu Rădulescu.

 Bruxelles-ul, sediul Uniunii Europene, este însângerat şi înspăimântat. Trei explozii au avut loc la aeroport şi la metrou, în apropiere de sedii ale instituţiilor comunitare, şi au făcut 28 de morţi şi 35 de răniţi. Premierul Belgiei şi câţiva membri ai cabinetului au fost duşi într-un clădire sigură, la o adresa necunoscută. Acolo este o celulă de criză şi de acolo urmăresc situaţia. Câţiva români erau la aeroportul Bruxelles în momentul exploziilor şi au reuşit să scape cu viaţă.

Noi suntem îngroziți și întristați și folosesc acest prilej pentru a exprima întreaga compasiune și condoleanțe celor loviți de acest incident, autorităților belgiene, poporului și cred că este, dacă se confirmă ipoteza unui atentat, un eveniment care ne arată că terorismul a rămas în inima Europei. Suntem extrem de îngrijorați și vom urmări evoluția de la Bruxelles”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri