Noi nereguli descoperite la Centrul pentru bolnavi psihic din Măciuca

Data publicării:
maciuca

Noi nereguli au fost descoperite la Centrul pentru bolnavi psihic din localitatea Măciuca, în judeţul Vâlcea. Nouă bolnavi au fost înhumaţi fără să li se facă autopsie, deşi acest lucru este obligatoriu prin lege. În urmă cu aproape o lună în presă au apărut imagini cu pacienţii legaţi de paturi. Autorităţile judeţene, care administrează centrul, recunosc parţial problemele semnalate.

La Centrul pentru bolnavi psihic din localitatea Măciuca accesul jurnaliştilor nu este permis. Luna trecută i s-a dat însă voie să intre unei echipe de control a Centrului de Resurse Juridice, un ONG care luptă pentru apărarea drepturilor omului. Experţii au observat atunci că femeile şi bărbaţii internaţi folosesc o baie comună, nu au obiecte de igienă personală şi nici haine proprii. Nu sunt, însă, singurele nereguli.

"Erau toţi tunşi foarte scurt, asta e o încălcare a deminăţii umane, pe cale de consecinţă, dincolo că sunt privaţi de libertate, că sunt izolaţi, că au restricţionată libertatea de mişcare, că nu au acces la terapii corespunzătoare," precizează Georgiana Pascu, manager de program, Centrul de Resurse Juridice.

Grav este şi faptul că niciunuia dintre cei nouă pacienţi care au murit în ultimii doi ani în centru nu i s-a făcut autopsia.

"Orice deces al unei persoane bolnave psihic sau cu dizabilităţi intelectuale care survine într-un loc privativ de libertate, din nou situaţia acestui centru din Măciuca, este obligat să notifice decesul ca fiind un deces provenit în condiţii suspecte," adaugă Georgiana Pascu.

Raportul Centrului de Resurse Juridice a confirmat şi faptul că angajaţii centrului de la Măciuca au muncit anul trecut, în vară, la casa directorului, iar în tot acest timp, bolnavii erau legaţi de paturi.

Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială nu a recunoscut neregulile descoperite.

"Obiectele de igienă personală se dau ca şi hainele, se dau periodic. Toate serviciile de medicină de specialitate se fac în funcţie de o programare şi de nevoi," spune Nicolae Badea, director DGAPC Vâlcea.

Tot în luna ianuarie, la centrul din localitatea Măciuca au trecut şi reprezentanţii DSP Vâlcea.

"Nu existau recipienţi pentru colectare deşeuri cu potenţial infecţioas, pentru care s-a şi dat sancţiune şi de asemenea la blocul alimentar spaţiile frigorifice erau fără termograme şi existau şi câteva termometre defecte," spune Lorena Mărgăritescu, director executiv DSP Vâlcea.

Raportul organizaţiei neguvernamentale confirmă că situaţia de la Măciuca era cunoscută de mai marii judeţului încă din septembrie anul trecut.

"Am descoperit cum se găseşte, vă daţi seama! Nu era suficient de curat. Am dispus, "băi, ocupaţi-vă! În bucătărie vreau să arate alfel, cazarea faceţi aşa!" precizează Constantin Rădulescu - preşedinte CJ Vâlcea.

Raportul Centrului de Resurse Juridice a fost trimis şi la Ministerul Muncii, dar şi la Parchetul General, unde se află deja un dosar pe rol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri