Număr-record de refugiați în România

Data publicării:
politist de frontiera

Anul trecut s-a înregistrat un număr-record de refugiaţi care au forţat frontiera României. Peste 1.600 de imigranţi au fost opriţi de poliţiştii de frontieră, majoritatea intrând în ţara noastră pe la frontiera cu Serbia. Numărul celor prinşi de ofiţeri a crescut cu aproape 20 la sută faţă de anul 2015. Chiar şi aşa, numărul migranţilor ilegal prinşi în România este de 10 ori mai mic faţă de Bulgaria, de exemplu.

Peste 10 la sută din cei care au încercat să intre ilegal în România au fost prinși ascunși în diferite mijloace de transport. Marea majoritate a imigranților au forțat însă frontiera verde de la graniţa cu Serbia.

În total, 1624 de imigranţi au trecut ilegal graniţele României anul trecut. Cu 20 la sută mai mulţi decât în 2015!

O parte dintre aceștia au acționat la frontieră, organizaţi în grupuri. Poliţia de frontieră a depistat 351 grupuri de migranţi sprijiniţi să treacă frontiera de 140 de facilitatori”, precizează Alexandra Popescu, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră.

Frontiera cu Serbia a fost cel mai des testată de imigranți. După ce Ungaria a înălţat un gard metalic la graniţa cu Serbia, sectoarele de frontieră de la Sânnicolau Mare şi Lunga au fost întărite de poliţiştii de frontieră.

Drama refugiaţilor s-a tradus în sute de euro luate de cărăuşi pentru intrarea clandestină în România.

Cei mai mulţi dintre refugiaţii care au vrut să intre ilegal în România provin din Irak, Siria, Afganistan sau Turcia. Puţini îşi propun să rămână în ţara noastră. Cam toţi vor să ajungă în ţări din vestul Europei.

Creșterea fenomenului de migrație ilegală s-a văzut anul trecut și pe masa procurorilor DIICOT. În total, 15 persoane au fost trimise în judecată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri