O treime din centrele de transfuzii nu au autorizație

Data publicării:
sange transfuzie-4

108 spitale publice din toată ţara și 34 private au unități de transfuzii neautorizate, arată datele unei anchete a ministerului sănătăţii.

Laurențiu Colintineanu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății: „Fiecare unitatate care va fi dovedită 100 la sută că funcționează fără autorizație va primi un plan de conformare, termen maxim trei luni. La 1 noiembrie, ministrul Voiculescu a decis ca nicio unitate de transfuzie din această țară care nu are autorizație de funcțiune, respectiv nu a reușit să îndeplinească planul de redirecționare, nu va mai primi sânge, nu se mai pot efectua operaţii care necesită transfuzie.”

Pe listă sunt spitale mari din Bucureşti. Clujul sau Braşovul au cele mai multe centre de trasfuzii neautoritare. Şi în Iaşi un sfert dintre punctele de transfuzii din judeţ funcționează la fel, fără autorizație.

Liviu Stafie, director DSP Iași: „O parte dintre ele nu au încă dotarea necesară. Au frigider sau alegație frigorifică pentru congelarea plasmei , dar nu respectă întru totul caracteristicile tehnice, adică ce spuneam și mai înainte, sistemul de monitorizare automată a temperaturii, avertizarea auditivă și vizuală în caz de accidente , existența unui generator cu destinație specială pentru aceste aparate.”

Şi în Timiş, Dolj, Brasov sau Galaţi sunt probleme.

Ani Nistor, purtator de cuvânt DSP Galati: „Spitalul de Pediatrie Sf Ioan din Galați nu are această unitate de transfuzii autorizată încă, urmează să își depună documentația. Până în prezent nu a avut personal calificat și nici spațiu adecvat.”

Chiar cei care acreditează spitalele spun că procedurile sunt grele.

Vasile Cepoi, președinte ANCS: „Avem adrese făcute multe către Ministerul Sănătăţii în care am apreciat că este anormal ca un spital care are secţii de chirurgie, să funcţioneze fără unitate de transfuzii autorizată.”

Sunt şi centre care au autorizaţie dar nu au personal. De doi ani centrul de trasfuzii din Reşiţa nu are medic de laborator pentru că nimeni nu a venit la concurs.

Rodica Neaga, directorul Centrului de Transfuzii Reșița: „O parte din absolvenții care termină specializările pleacă în străinătate. O altă cauză pot să zic că nu îi interesează centrul de recoltare și atunci preferă să se îndrepte către sistemul privat.”

Singurul angajat al centrului este un medic generalist care ocupă și funcția de director. Centrul de transfuzii asigură tot necesarul lunar de sânge pentru spitalele din județul Caraș-Severin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri