Ploile au acoperit DN1, pe o porţiune dintre Cluj-Napoca şi Oradea

Data publicării:
dn1 inundata cluj

La Timișoara, o ploaie de doar câteva zeci de minute a paralizat traficul. Prin pasajele din oraş nu se mai putea trece, iar în alte zone, apa a acoperit străzile și trotuarul.

Vlad Ungar reporter Digi24 Timișoara: „După ce canalizarea orașului a cedat, această intersecție din Timișoara a fost complet acoperită de ape iar mai multe mașini au rămas blocate în zona pasajului.”

Bogdan Mutu, purtătorul de cuvânt al ISU BANAT: „S-a acţionat cu 90 de pompieri în Timişoara, în oraşul Buziaş, în Dumbrăviţă. Se asemenea, au fost chemaţi din timpul liber 60 de pompieri.”

Subsolurile a trei spitale au fost inundate.

Cum se înfundă străzile, canalizarea principală, toată apa unde să se ducă, dacă Bega e ridicată?, toată la subsol. Spălătoria, călcătoria, hemato, magaziile de haine... Toată apa a ieșit afară”, spune angajatul uneia dintre instituţii.

Ploile torențiale au făcut prăpăd şi în mai multe sate din comuna clujeană Poieni. Zeci de gospodării au fost inundate.

În casa apa a ajuns cam zece centimetri și în o anexă a casei a intrat până la un jumate de metru, acolo este mâl”, spune un localnic.

Și culturile au fost compromise.

„Am avut roșii, chiar ieri am cules roșii și m-am bucurat, am avut zarzavaturi, castraveți, zmeură, mure...”, se plânge o femei căreia apele i-au acoperit grădina.

Un drum comunal din Poieni a fost distrus. Reabilitat chiar anul trecut, drumul s-a surpat, iar acum oamenii pot circula doar pe jos.

Mai multe ore a fost inundat și DN 1/E 60, care face legătură între Cluj-Napoca și Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri