Postările despre şefi dăunează locului de muncă. Povestea unui angajat al CNAIR

Data publicării:
consilier cnair goga

Compania de Autostrăzi îl cercetează disciplinar pe un angajat care şi-a criticat şefii în postările de pe Facebook. Principala acuzaţie pe care i-a adus-o comisia de anchetă a fost că şi-a publicat opiniile în timpul programului de lucru.

Activitatea pe Facebook nu îi prieşte lui Alin Goga, consilier juridic la CNAIR. Criticile aduse de acesta au ajuns de mai multe ori la urechile şefilor, inclusiv după filmările făcute de el pe holurile Ministerului Transporturilor. Alin Goga vrea să arate că angajaţii de la stat întârzie la serviciu, în timp ce lui i se reproşează că postează mesaje pe reţelele de socializare în timpul programului.

- Poţi să îmi spui şi mie unde sunt colegii?

- Nu ştiu la momentul ăsta unde sunt

- Păi nu este nimeni! E 8.30

- O să vină colegii!

- Când o să vină?

- Uite aici! Unul dintre ei a venit!

Oamenii aceştia vor să cenzureze aceste lucruri pentru a nu fi aflate, singurul lor scop fiind să-mi închidă gura”, spune Alin Goga, consilier juridic.

Şi alte persoane, în timpul programului de serviciu, fac lucruri care legal se permit - mersul la o ţigară sau la masă, care durează mai mult timp decât a face o scurtă postare pe Facebook”, spune Vasile Bălcescu, avocat.

Angajatul spune că nu criticile despre gropile din Autostrada Soarelui, serviciile proaste oferite de CFR sau problemele sistemului de rovignete i-au atras cercetarea disciplinară. Totul ar fi plecat de la faptul că a sesizat departamentul de control al Ministerului Transporturilor despre incompatibilităţile şi conflictele de interese din compania de drumuri.

Domnul director general a majorat salariile unor apropiaţi ai domniei sale, inclusiv rude, a folosit o organigramă pe care a aprobat o în data de 17 martie pentru a-şi promova aceleaşi rude în alte funcţii de conducere. La câteva zile după ce am făcut această sesizare sunt din nou cercetat disciplinar”, spune Alin Goga.

Reprezentanţii Companiei de administrare a infrastructurii rutiere care l-au audiat pe Alin Goga nu au vrut să facă declaraţii. În urma cercetării disciplinare, salariatul poate fi sancţionat cu avertisment, reducerea salariului sau desfacerea contractului de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri