Procurorul general: Nu am indicii că Dan Condrea ar fi fost filat

Data publicării:
augustin lazar agerpres crop-1

 Întrebat dacă patronul Hexi Pharma era urmărit duminică seara, când s-a întâmplat accidentul în care și-a pierdut viața, Augustin Lazăr a declarat că nu are niciun fel de indicii și nici nu crede că era necesară o asemenea echipă.

Deputatul Sebastian Ghiță, membru al comisiei parlamentare pentru controlul SRI, a lansat, duminică seara, la scurt timp după accident, ipoteza ca Dan Condrea, patronul Hexi Pharma să fi fost filat.

„Este totuși o infracțiune care se cercetează prin ridicare de acte. Actele vorbesc”, a spus procurorul general.

În asemenea situații, sunt inculpați care încearcă să-și ascundă urmele. Există posibilitatea să fie un echipaj care să-l urmărească? A fost întrebat de jurnaliști procurorul general. „Cu asemenea detalii ar trebui să discutăm cu procurorul de caz, când va aprecia să facă asta”, a răspuns Augustin Lazăr.

„Dosarul va fi preluat de Parchetul Înaltei Curți, secția de urmărire penală, pentru că are resurse mult mai consistente”, a precizat procurorul general.

El a indicat că următorii pași vor fi cercetarea, care se face în mod obișnuit pentru a se vedea dacă este valabilă ipoteza accidentului sau a unei sinucideri, apoi pas cu pas se va merge până la clarificarea problemelor.

Întrebat dacă Dan Condrea urma să fie pus sub urmărire, Augustin Lazăr a spus că urma să se cunoască prejudiciul, iar extinderea urmăririi penale, azi, era iminentă. El nu a exclus posibilitatea ca patronul Hexi Pharma să fie reținut. „Într-o asemenea situație, se iau și măsuri preventive”, a menționat procurorul general, confirmând că azi Dan Condrea urma să fie chemat la audieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri