Comisia de învățământ a respins reexaminarea cerută de Iohannis în privința legii plagiatelor

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis plecare ucraina

Comisia de învățământ din Senat a respins reexaminarea cerută de președintele Klaus Iohannis în privința legii plagiatelor. Documentul scotea din joc  Consiliul Național de Atestare a Titlurilor și Doctoratelor Universitare, lăsând decizia pentru fiecare caz în parte la latitudinea universității de care aparține școala doctorală respectivă. 

Cererea de reexaminare a legii plagiatelor a fost respinsă de comisia de învâțământ din Senat, iar următorul pas este ca această lege să meargă în plen pentru a fi votată.

Marius Andruh, vicepreşedintele CNADTCU, a declarat pentru Digi24: „În mod normal, într-o societate sănătoasă, într-un învăţământ superior sănătos, în mod normal doctoratele se opresc la univesitate. Nu este nevoie de un organism superior la minister. Din păcate, aşa cum vedem, încă este nevoie de CNADTCU. O a doua consecinţă negativă a acestui proiect de lege, sau ce este, este faptul că e greu de presupus ca o universitate se va grăbi să demaşte tezele plagiate pe teritoriul ei. Mai degraba va fi tentată să le ascundă.”

Ecaterina Andronescu, senator PSD: „Universităţile trebuie să-şi asume răspunderea. O universitate nu trebuie să emită o diplomă şi să răspundă alţii pentru derapajele pe care, eventual, le-a trecut cu vederea la momentul în care i s-a acordat titlul şi diploma celui care ajunge în spaţiul public.”

În cererea de reexaminare, Klaus Iohannis arăta că există un "climat actual de neîncredere" în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, însă această OUG trebuie să "contribuie la realizarea unui sistem educaţional şi de cercetare apt să sancţioneze şi să descurajeze frauda academică", bazat pe proceduri clare şi coerente, scrie News.ro.

Preşedintele afirma că, în ceea ce priveşte procedura obţinerii titlului de doctor, "aparent" aceasta este simplificată, însă "se elimină garanţiile instituţionale prin care se poate realiza controlul privind respectarea cerinţelor procedurale şi de calitate prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică".

În ceea ce priveşte renunţarea voluntară la titlul de doctor, aşa cum a declarat, la un moment, şi fostul premier Victor Ponta - acuzat de plagiat - că intenţionează să facă, OUG nu "clarifică statutul lucrării de doctorat, odată cu renunţarea autorului acesteia la titlul de doctor şi nici efectele ce se vor produce în planul raporturilor de muncă". "Norma poate afecta activitatea structurilor abilitate să analizeze suspiciunile de plagiat şi poate duce la imposibilitatea aplicării legii prin simpla renunţare la titlu, structurile care pot dispune sancţiuni mult mai grave ca retragerea titlului nemaiavând baza legală pentru a acţiona", spunea preşedintele.

Klaus Iohannis avertiza şi că această OUG nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educaţiei, "motiv pentru care considerăm că se impune introducerea unor dispoziţii tranzitorii".

Şeful statului spunea că OUG prevede şi că rectorul eliberează diploma de doctor în baza hotărârii senatului universitar/Prezidiului Academiei Române de acordare a titlului de doctor, însă această prevedere" este neclară", întrucât în cadrul Academiei Române nu există funcţia de rector, ceea ce ar duce la dificultăţi în cadrul procedurii de eliberare a diplomelor de doctor de către această instituţie.

Plenul Senatului a adoptat, pe 9 mai, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, care a fost modificat în comisia de învăţământ şi care prevede, în varianta nouă, că acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, aşa cum era prevăzut în Ordonanţa dată de Executiv.

Cererea de reexaminare nu a fost adoptată în Camera Deputaţilor din cauza lipsei cvorumului, mergând la amendare la Senat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri