Sindicalist: Nu avem atâția morți în teatrele de operaţiuni câţi am avut noi în Poliție în ultimii doi ani!

Data actualizării: Data publicării:
dumitru coarna sindicalist

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Dumitru Coarnă, a comentat, vineri, incidentul din gara Burdujeni din Suceava, unde un polițist a fost ucis, aparent fără motiv, de un tânăr, și s-a plâns că polițiștii sunt insuficient apărați de legislație și că sunt neîndreptățiți. 

El a făcut o comparație cu soldații români care și-au pierdut viața în teatrele de operațiuni. „Ne confruntăm cu acest val de violență împotriva polițiștilor... mă gândeam...toată noaptea am tot gândit multe elemente și priveam spre teatrele de operațiuni. Nu avem atâția morți în teatrele de operațiuni, în Afganistan și în Irak - din fericire, bine că nu avem! - câți am avut noi în Poliție în ultimii doi ani!”, a spus Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor.

„Lucrurile sunt scăpate de sub control! Nu știu ce trebuie făcut. Ceva trebuie făcut! Noi știm ce trebuie făcut. Avem soluții, avem, dacă vreți, inițiative, dar din păcate, nu suntem luați în seamă”, s-a plâns sindicalistul. 

El a recunoscut că situația de față (uciderea polițistului în gară) este un pic atipică, însă a subliniat în context lipsa de personal cu care se confruntă poliția, evocând și o situație de la Baia Mare. „Un singur polițist în sediul postului de poliție, care instrumenta dosare penale, și acei agresori au venit cu premediatare și l-au agresat, i-au aplicat lovituri de cutiț. Aveau studiu și știau foarte bine că există posibilitatea să fie singur în sediul Poliției, de aceea au și acționat cu atâta violență și au avut create împrejurările necesare pentru comiterea crimei”, a declarat sindicalistul. 

În cazul de față, al polițistului din Suceava, se pare că doar ura a fost mobilul acestui omor calificat, a mai spus Dumitru Coarnă, care s-a plâns că prin noul Cod penal polițistul este prea puțin apărat. „Știți ce trebuie făcut? E vorba de reglementare, până la urmă, dacă vreți discutăm de acel banal ultraj, care practic l-au minimalizat. Legiuitorul noului Cod penal a minimalizat această infracțiune de ultraj, creând posibilitatea că se poate orice, orice atac împotriva polițistului rămânând nesancționat. Sigur că s-a creat acest tumult, această atitudine agresivă împotriva polițiștilor, pentru că nerămânând sancționat, aceste banale.... la un moment dat zicem noi că a fost jignit polițistul, că a fost înjurat, că a fost agresat doar verbal, dar iată că e doar un pas de la o agresiune verbală la una fizică și iată că acum ne confruntăm cu un omor calificat”, a arătat Dumitru Coarnă.

El a spus că multe infracțiuni de ultraj rămân nesancționate, pentru că există o temere de instrumentare a acestor dosare penale.  „E o presiune din partea angajatorului de a nu se raporta aceste infracțiuni şi atunci există o temere de înregistrare”, susține sindicalistul.

În schimb, mai spune Dumitru Coarnă, polițiștii sunt sancționați pentru purtare abuzivă. „Avem foarte multe dosare penale, care, dacă le-am privi cu atenție, o să vedeți că polițistul n-are nicio vină, dar din heirupismul ăsta, care nu aduce profit societății, sunt condamnați polițiști pe bandă rulantă, sunt scoși din Poliție, sunt violentați administrativ-politic”, a acuzat președintele sindicatului SNP.  El a avertizat că din această cauză există anumite temeri în rândul polițiștilor. 

Citiți și: 

Atacatorul polițistului din gară nu regretă nimic

Prima ipoteză a anchetatorilor în cazul polițistului ucis în gara din Suceava

VIDEO. Poliţist ucis în gară. Cine e atacatorul şi ce motivaţii a avut

FOTO. Poliţist înjunghiat mortal în gară. Mesajul Poliţiei Române

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri